Gabriela Ruse (158 WTA) nu a putut trece de primul tur al turneului „WTA 1000” de la Madrid, după ce a cedat în fața franțuzoaicei Alize Cornet, scor 6(6)-7, 6-4, 6-3.

Gabriela RuseFoto: Noushad Thekkayil/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gabriela Ruse, eliminată de Alize Cornet la WTA Madrid

Ajunsă din calificări pe tabloul principal de la WTA Madrid, Ruse nu a reușit calificarea în turul al doilea.

Deși a început foarte bine primul set, românca s-a văzut egalată pe final, dar a obținut victoria la tiebreak, după 8-6.

Ruse a controlat și setul secund, dar Cornet a revenit bine pe final și a trimis partida în setul al treilea.

În decisiv, franțuzoaica a preluat controlul de la 2-0 pentru Ruse și până la final nu i-a mai cedat decât un game jucătoarei din România.

Partida a durat două ore și 53 de minute.

În calificări, Gabriela Ruse trecuse de belgiana Ysaline Bonaventure (3-6, 6-3, 6-1) și de franțuzoaica Leolia Jeanjean (6-4, 6-3).

Pentru prezența în primul tur, Ruse va primi un cec în valoare de 16.340 de euro și 10 puncte în ierarhia WTA de simplu.

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 25 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $7.652.174, iar campioana en-titre este Ons Jabeur. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.