​Leylah Fernandez, finalistă la US Open în 2021, a fost învinsă de rusoaica Mirra Andreeva (15 ani) în primul tur al competiției „WTA 1000” de la Madrid.

Leylah FernandezFoto: Thibault Camus / AP - The Associated Press / Profimedia

Leylah Fernandez, învinsă de Mirra Andreeva la WTA Madrid

Aflată la primul ei meci în circuitul WTA, Andreeva s-a impus în două seturi în fața canadiencei Fernandez (49 WTA), scor 6-3, 6-4.

Mirra (194 WTA, beneficiară a unui wildcard) va juca în turul următor împotriva braziliencei Beatriz Haddad Maia (14 WTA, favorită 13).

Andreeva (va împlini 16 ani pe 29 aprilie) a adunat deja 19 victorii în acest an și a câștigat două turnee ITF W60 în Elveția: s-a impus la Chiasso (unde a învins-o și pe Alexandra Cadanțu-Ignatik) și la Bellinzona.

Jucătoarea din Rusia are o singură înfrângere în 2023: (2)6-7, 6-4, 7-5 vs Alina Korneeva (finala junioarelor de la Australian Open).

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 25 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $7.652.174, iar campioana en-titre este Ons Jabeur. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.