Iga Swiatek nu a avut niciun fel de problemă în duelul din optimile turneului de la Stuttgart, cu Qinwen Zheng, și s-a calificat în următorul act al competiției după o victorie în două seturi, scor 6-1, 6-4.

Iga SwiatekFoto: Kamran Jebreili / AP / Profimedia

Iga Swiatek a eliminat-o pe Qinwen Zheng la Stuttgart - Urmează duel cu Karolina Pliskova

Absentă de la Miami din cauza unei accidentări, Iga Swiatek s-a calificat joi în sferturile turneului de la Stuttgart.

Lidera WTA a avut nevoie de o oră și 17 minute pentru a o elimina pe Qinwen Zheng (25 WTA), la capătul unui duel controlat de poloneză.

În primul set, Iga nu a cedat decât un singur game, dar în actul secund, jocul a fost mult mai echilibrat.

Chiar dacă s-a aflat la un moment dat la controlul setului al doilea, Iga a fost egalată la 4 de jucătoarea din China.

În cele din urmă, Iga Swiatek a reușit să câștige meciul și să se califice în faza sferturilor. Acolo, poloneza va da peste Karolina Pliskova (17 WTA). Jucătoarea din Cehia a eliminat-o pe Donna Vekic (23 WTA), scor 6-2, 6-7(5), 7-6(5).

Turneul de la Stuttgart face parte din categoria WTA 500, are loc pe zgură indoor, are premii totale în valoare de $780.637, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (titlu cucerit în 2022).