​Daria Kasatkina a părăsit turneul de categorie „WTA 500” de la Stuttgart încă din primul tur, a șaptea favorită fiind învinsă categoric de Paula Badosa.

Daria KasatkinaFoto: Brenton Edwards / AFP / Profimedia

Daria Kasatkina, învinsă de Paula Badosa la WTA Stuttgart

Fostă ocupantă a locului 2 WTA, Badosa a arătat că zgura rămâne suprafața ei preferată (cel mai bun rezultat al carierei la un turneu de Grand Slam a venit la Roland Garros: sferturi în 2021) și s-a impus în fața rusoaicei după doar o oră și 10 minute de joc, scor 6-1, 6-1.

Semifinalistă la Stuttgart în 2022, Paula Badosa se află acum pe locul 31 în clasamentul mondial.

Paula va da în optimile competiției din Germania peste Cristina Bucșa (77 WTA), după ce sportiva născută la Chișinău a învins-o în trei seturi pe Tamara Korpatsch (106 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-0.

Turneul de la Stuttgart face parte din categoria WTA 500, are loc pe zgură indoor, are premii totale în valoare de $780.637, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (titlu cucerit în 2022).