Organizatorii turneului de la Wimbledon au făcut apel împotriva amenzii de 1 milion de dolari, dictată de WTA după excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi de la ediţia din 2022, iar aceasta a fost redusă.

WimbledonFoto: Valerio Rosati / Alamy / Alamy / Profimedia

Amenda de 750.000 de dolari pentru LTA, redusă la jumătate

WTA a dictat anul trecut o amendă de un milion de dolari pentru organizatorii diin tenisul britanic: 750.000 de dolari pentru LTA şi 250.000 de dolari pentru All England Lawn Tennis Club, care găzduieşte Wimbledonul şi este deţinătorul turneului de la Birmingham.

Şi ATP a dictat o amendă de un milion de dolari pentru britanici, tot pentru neprimirea sportivilor ruşi şi belaruşi.

LTA a contestat amenda WTA şi a reuşit să obţină reducerea la jumătate a amenzii, care este astfel de 375.000 de dolari, conform News.ro.

Decizia vine după ce în acest an LTA a decis ca la turneele britanice să poată participa sportivii din Rusia şi Belarus.