Finala Roland Garros 2011, câștigată de Rafael Nadal în fața lui Roger Federer, a avut parte de un moment inedit, care a ieșit la iveală abia după 12 ani.

Roger FedererFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cadoul oferit de Federer copilului de mingi

Kenza Del, care a fost copil de mingi la duelul dintre cei doi campioni, a povestit o întâmplare emoționantă din timpul finalei.

Aceasta a ales un mod surprinzător de a-și încuraja favoritul, iar gestul său nu a rămas nerăsplătit.

„În 2011 eram copil de mingi la fileu și obișnuiam să joc X și 0 pe zgură cu celălalt copil de mingi, deși era interzis.

Eram amândoi fani ai lui Roger, iar într-un moment dificil pentru el am decis să scriu Allez Roger, iar un fotograf a surprins momentul. S-a întâmplat să îl cunoască pe agentul lui Federer și i-a trimis poza.

Cred că lui Roger i-a plăcut și a decis să îmi mulțumească trimițându-mi un cadou câteva săptămâni mai târziu. Am aflat întreaga poveste abia când am primit cadoul.

Iar cadoul a fost tricoul pe care l-a purtat în finala Roland Garros 2011 împotriva lui Nadal, semnat de el.

Nu am apucat să îl cunosc pe fotograf, nu am avut ocazia să îi mulțumesc, dar dacă vede acest clip, voi fi bucuroasă să o fac”, a povestit Kenza Del.

Rafael Nadal s-a impus în finala Rolland Garros 2011 împotriva lui Roger Federer după 3 ore și 40 de minute, scor 7-5, 7-6, 5-7, 6-1.