​A triumfat la US Open în 2021, venind din calificări, iar de la acel moment nu s-a mai ridicat la nivelul așteptărilor. Emma Răducanu a discutat cu fanii despre viitorul său în tenis, britanica precizând și care este următorul Grand Slam la care vrea să câștige trofeul.

Emma RaducanuFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Emma Răducanu vrea să câștige Wimbledon

La ediția din 2021 a Grand Slamului de la Flushing Meadows, Emma a dat marea lovitură: a câștigat trofeul venind din calificări, la vârsta de 18 ani.

Într-o sesiune de întrebări cu fanii pe contul personal de Instagram, Emma a dezvăluit care este Grand Slamul unde-și dorește următorul titlu: pe iarba de la Wimbledon.

Răducanu a debutat la turneul de la All England Club în 2021, după ce a primit un wild card.

A ajuns până în optimile ediției de acum trei ani, fază a competiției în care a abandonat în timpul meciului cu Ajla Tomljanovic.

În 2022, Emma a trecut de Alison Van Uytvanck în runda inaugurală, pentru ca în turul al doilea să fie eliminată de Caroline Garcia.

Britanica a promis că va reveni mai puternică la ediția din 2023 a turneului major de la All England Club.

Wimbledon 2023 va avea loc în perioada 3-16 iulie.

În vârstă de 20 de ani, Emma se găsește în prezent pe locul 68 în ierarhia WTA. Are în acest an 5 victorii și 4 înfrângeri, cucerind în 2023 din premiile din tenis $230.393.

Emma Răducanu și rezultatele din 2023

WTA Miami: Turul întâi

Indian Wells: Turul patru

Australian Open: Turul doi

WTA Auckland: Turul doi.