Veronika Kudermetova a fost eliminată din turul doi al turneului de la Charleston, după ce a fost învinsă în două seturi de conaționala Diana Shnaider, scor 6-4, 6-3.

Veronika KudermetovaFoto: MANAN VATSYAYANA / AFP / Profimedia

Veronika Kudermetova, învinsă de Diana Shnaider în turul doi la Charleston

Favorită numărul 5 la Charleston, Veronika Kudermetova (13 WTA) a fost eliminată încă din turul doi al competiției.

Kudermetova a fost învinsă în două seturi de Diana Shnaider (95 WTA), la capătul unui duel ce a durat o oră și 34 de minute.

Clasată pe locul 13 în ierarhia WTA, Veronika Kudermetova începuse destul de bine primul set și la un moment dat a condus cu scorul de 3-1 și 4-2, dar conaționala Shnaider a revenit și a întors soarta actului întâi.

În setul al doilea, Kudermetova a făcut rapid 2-0, dar din nou, aceasta s-a lovit de încăpățânarea adversarei, care s-a ținut tare și a trevut și la conducerea actului secund, pe care și l-a adjudecat într-un final.

Urmează faza optimilor, acolo unde va da peste câștigătoarea duelului dintre Paula Badosa (33 WTA) și Leylah Fernandez (51 WTA).

Charleston Open 2023 are loc în perioada 3 - 9 aprilie pe zgură, în aer liber și face parte din categoria WTA 500. Turneul are premii totale de 780.637 de dolari. Campioana en-titre este Belinda Bencic.