​Perechea Monica Niculescu / Alicja Rosolska (România / Polonia) a părăsit turneul WTA 1000 de la Miami în optimile de finală.

Monica NiculescuFoto: Julian Avram / AP / Profimedia

Cele două au fost învinse, scor 6-3, 6-2, de dublul Storm Hunter / Elise Mertens (Australia / Belgia), cap de serie numărul șase la Miami.

Partida a durat o oră și opt minute.

De știut:

  • Pentru parcursul de la turneul din Florida, Niculescu și Rosolska vor primi un cec la comun de 33.460 de dolari și câte 120 de puncte în ierarhia WTA de dublu.
  • România mai are o singură reprezentantă pe tabloul de dublu de la Miami, perechea Irina Begu / Anhelina Kalinina (România / Ucraina) urmând să joace în optimi împotriva dublului Yifan Xu / Zhaoxuan Yang (ambele din China), favorite 5 ale competiției.