A câștigat US Open 2020, dar de la importantul succes de la Flushing Meadows cariera sa a luat-o constant la vale. Dominic Thiem a fost eliminat prematur și de la Mastersul de la Miami, austriacul ajungând la cea de-a cincea înfrângere consecutivă din circuitul ATP.

Dominic Thiem, în cădere liberă în prima parte a sezonului 2023
Succesul din finala de pe Arthur Ashe pare dintr-o altă viață pentru Dominic, cel care de aproape trei sezoane se zbate să revină în elita tenisului mondial.
A avut o serie de probleme fizice (accidentări), dar nici din punct de vedere mental nu stă prea bine, lucru recunoscut de el la un moment dat.
Înfrângerile s-au tot adunat, iar încrederea lui Thiem în propriile forțe s-a evaporat practic.
Locul 3 în ierarhia ATP în urmă cu doi ani de zile, Dominic Thiem a părăsit turneul de la Miami în prima rundă, el fiind învins în două seturi, scor 7-6(7), 6-2, de italianul Lorenzo Sonego.
În alte perioade un adversar de temut chiar și pentru marii Federer, Nadal și Djokovic, austriacul a ajuns la cea de-a cincea înfrângere consecutivă din circuitul ATP.
Aflat în prezent pe locul 106 în lume, Dominic are în acest sezon la simplu o singură victorie și 7 înfrângeri (!).
Ultimele rezultate ale lui Thiem în circuitul mondial
6-7(7), 2-6 cu Lorenzo Sonego (Miami, turul întâi)
6-4, 4-6, 6-7(5) cu Adrian Mannarino (Indian Wells, turul întâi)
2-6, 6-7(2) cu Cristian Garin (Santiago, turul întâi)
1-6, 6-3, 6-7(2) cu Thiago Monteiro (Rio de Janeiro, turul întâi)
4-6, 2-6 cu Juan Pablos Varillas (Argentina Open, turul doi)
S-au disputat joi în primul tur la ATP Miami
Thanasi Kokkinakis - Zizou Bergs 4-6, 6-3, 7-6(7)
Adrian Mannarino - Juncheng Shang 1-6, 6-4, 6-2
Christopher Eubanks - Denis Kudla 7-6(2), 6-2
Gregoire Barrere - Roman Safiulin 6-4, 3-6, 6-3
Quentin Halys - Pedro Martinez 6-2, 7-6(4)
Mackenzie McDonald - Daniel Galan 6-4, 6-2
Alex Molcan - Jordan Thompson 6-2, 4-6, 6-3
Roberto Carballes - Bernabe Zapata 6-0, 3-0 (abandon Zapata)
Thiago Monteiro - Jason Kubler 6-4, 7-6(6)
Aleksandar Kovacevic - Jaume Munar 7-6(4), 2-6, 6-1
Lorenzo Sonego - Dominic Thiem 7-6(7), 6-2
Yosuke Watanuki - Benoit Paire 6-4, 7-5
Tomas Etcheverry - Pavel Kotov 6-2, 6-2
Jiri Lehecka - Federico Coria 6-3, 6-4
Cristian Garin - Marcos Giron 6-4, 2-6, 6-4
Richard Gasquet - Christopher O'Connell 6-4, 3-6, 6-1.
Mastersul de la Miami are loc în perioada 22 martie - 2 aprilie pe hard, are premii totale în valoare de $8,8 milioane, iar campionul en-titre și principalul favorit este Carlos Alcaraz.