​Jelena Ostapenko, favorită 24, a părăsit Indian Wells 2023 în turul al treilea, letona fiind învinsă de Petra Kvitova.

Jelena OstapenkoFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

>> Sorana Cîrstea, în turul trei la Indian Wells - A trecut de o finalistă de Grand Slam

Jelena Ostapenko, eliminată de la Indian Wells de Petra Kvitova

Ostapenko a început meciul în forță, iar recitalul ei ofensiv i-a adus câștigarea la zero a primei manșe (6-0).

Istoria s-a repetat în setul al doilea, dar în sens invers: Kvitova i-a răspuns adversarei tot cu un „bagel” (6-0), iar decisivul se anunța unul spectaculos.

Au fost cinci breakuri în setul al treilea (de la 4-0 pentru Kvitova s-a ajuns la 4-4), cu mențiunea că Petra s-a impus de trei ori de la retur și a avut câștig de cauză, scor 6-4, după o partidă intensă de o oră și 51 de minute.

Dublă câștigătoare de Grand Slam și a 15-a favorită, Kvitova va da în optimi peste Jessica Pegula, a treia favorită de la Indian Wells.

Reamintim că Ostapenko este câștigătoare de turneu major: a cucerit Roland Garrosul în 2017, după o finală cu Simona Halep.

Rezumatul partidei dintre Kvitova și Ostapenko

Indian Wells se desfășoară în perioada 6-19 martie, pe hard, iar pe cele două tablouri principale s-au aflat la start câte 96 de jucători. Competiția oferă câte 8.800.000 de dolari la masculin și la feminin. Campioni en-titre sunt Taylor Fritz și Iga Swiatek.