Daniil Medvedev a câștigat US Open (2021) și a ajuns de două ori în finala Australian Open (2021 și 2022), dar rusul nu are rezultate la fel de bune pe zgură. Fostul lider mondial a vorbit despre încercarea sa de a-și îmbunătăți jocul pe această suprafața și a explicat că o are drept exemplu pe Maria Sharapova.

Daniil MedvedevFoto: Marco BERTORELLO / AFP / Profimedia

Daniil Medvedev și aversiunea față de zgură

Medvedev (6 ATP) nu a ascuns niciodată faptul că nu-i place zgura, dar rusul încearcă din răsputeri să învingă acest sentiment și a dezvăluit că se inspiră din cariera Mariei Sharapova, care s-a aflat într-o situație similară.

Sharapova ura să joace pe zgură la începutul carierei, dar a devenit o jucătoare excelentă pe această suprafață și chiar a triumfat la Roland Garros (în 2012 și 2014, după o finală cu Simona Halep). Acesta este singurul turneu de Grand Slam la care rusoaica s-a impus de două ori.

„Da, mă pot inspira din parcursul Mariei Sharapova. Și este adevărat, niciodată nu am fost capabil să mă mișc foarte bine pe zgură. Alunec nu înainte de lovitură, ci după lovitură, pentru că nu știu, poate că sunt speriat sau ceva de genul ăsta.

La Doha, terenul (n.r. hard) a fost foarte lent, probabil unul dintre cele mai lente, alături de Rotterdam, acum câțiva ani. Iar soția mea mi-a spus că antrenorul meu, Gilles, mă privea jucând, iar eu alergam peste tot, reușeam loburi, returnam smash-uri, iar el spunea: 'La naiba, dacă Daniil s-ar putea mișca bine pe zgură, cred că ar fi de neînvins'.

Bineînțeles că încerc să lucrez la asta. Sunt sigur că pot fi mai bun pe zgură, am nevoie doar de o zi foarte bună sau, practic, de două săptămâni. Uneori pe hard pot să fiu absent câteva zile și totuși să câștig și apoi să revin în ritm” - Daniil Medvedev, citat de TennisUpToDate.

Daniil a avut nevoie de cinci încercări pentru a trece de primul tur de la Roland Garros: a fost eliminat în runda inaugurală în 2017, 2018, 2019 și 2020. Rusul a ajuns în sferturi în 2021 și s-a oprit în optimi în 2022.

De-a lungul timpului, Medvedev a înregistrat 69 de victorii și 41 de înfrângeri pe zgură.