Dominic Thiem a fost din nou eliminat în runda inaugurală a unui turneu, campionul de la US Open 2020 fiind învins de Cristian Garin la ATP Santiago (Chile).

Dominic ThiemFoto: Thibault Camus / AP - The Associated Press / Profimedia

Dominic Thiem, învins de Cristian Garin la ATP Santiago

Austriacul (29 ani) a cedat în două seturi în fața reprezentantului gazdelor, scor 6-2, 7-6(2).

Garin (100 ATP, câștigător al competiției în 2021) va da în runda următoare peste argentinianul Sebastian Baez (35 ATP / favorit 3).

Ajuns în prezent pe locul 99 ATP, Thiem s-a aflat cel mai sus pe locul 3 în ierarhia mondială în 2020.

Dominic a câștigat un singur meci în acest sezon (vs Alex Molcan, la Buenos Aires), el acumulând până în acest moment șase înfrângeri.

În acest an, Thiem a fost învins până acum de Andrey Rublev, Borna Gojo, Borna Coric, Juan Pablo Varillas, Thiago Monteiro și Cristian Garin.

Thiem a avut cele mai multe victorii în sezonul 2016 (58 de succese), iar anul cu cele mai multe turnee câștigate a fost 2019 (Viena, Beijing, Kitzbuhel, Barcelona, Indian Wells).

De-a lungul carierei, Dominic Thiem a câștigat 17 titluri ATP, adunând 328 de victorii și 188 de înfrângeri. A adunat doar din premiile din tenis suma de $29.384.966.

Movistar Chile Open (de la Santiago) are loc în perioada 27 februarie - 5 martie, pe zgură, face parte din categoria ATP 250 și are premii totale în valoare de 642.735 de dolari. Campion en-titre și principal favorit este Pedro Martinez (2022).