Diego Schwartzman trece prin cea mai dificilă perioadă a carierei și a fost eliminat încă din optimi la turneul „ATP 250” de la Buenos Aires, pe care îl câștiga în urmă cu doi ani.

Diego SchwartzmanFoto: Christophe ARCHAMBAULT / AFP / Profimedia

Diego Schwartzman, eliminat în optimi la ATP Buenos Aires

Schwartzman (32 ATP, favorit 4) a fost învins după o oră și 17 minute de joc de spaniolul Bernabe Zapata Miralles (74 ATP), scor 6-1, 6-3.

Bernabe va da în sferturi peste Francisco Cerundolo (30 ATP, cap de serie nr. 5), după ce argentinianul a trecut de ibericul Jaume Munar (67 ATP), scor 6-2, 6-1.

De știut:

  • Diego a pierdut 11 din ultimele 12 partide disputate și se află pe locul 38 în clasamentul ATP Live (cel mai sus a fost pe 8, în octombrie 2020).
  • Singura victorie obținută de argentinian în acest an a venit în primul tur de la Australian Open: 6-4, (6)6-7, 6-3, 7-6(5) în fața ucraineanului Oleksii Krutykh (169 ATP).
  • Diego Schwartzman are în palmares 4 titluri ATP: Istanbul 2016, Rio de Janeiro 2018, Los Cabos 2019 și Buenos Aires 2021. Argentinianul a pierdut alte 10 finale.
  • Anul trecut, Schwartzman a fost învins în finala turneului de la Buenos Aires de Holger Rune, scor 5-7, 6-2, 6-3.

ATP Buenos Aires, sferturi de finală

Carlos Alcaraz (1) - Dusan Lajovic

Bernabe Zapata Miralles - Francisco Cerundolo (5)

Juan Pablo Varillas - Lorenzo Musetti (3)

Tomas Martin Etcheverry - Cameron Norrie (2).

Turneul de la Buenos Aires face parte din categoria ATP 250, se dispută în perioada 13-19 februarie, are premii totale în valoare de $626.595, iar ultimul campion este Casper Ruud.