Iga Swiatek (1 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului „WTA 500” de la Doha, după abandonul surprinzător al Belindei Bencic (9 WTA), considerată cea mai în formă jucătoare din acest început de an.

Iga SwiatekFoto: MANAN VATSYAYANA / AFP / Profimedia

Iga Swiatek, în semifinale după retragerea Belindei Bencic din sferturi

După un început de an încărcat, în care a ieșit câștigătoare la Adelaide și săptămâna trecută la Abu Dhabi, jucătoarea elvețiană a luat decizia să se retragă înaintea sferturilor de finală de la WTA Doha din cauza oboselii.

Într-o postare, Bencic anunță că se va menaja pentru a putea juca la turneul „WTA 1000” de la Dubai, care va avea loc între 19 și 25 februarie.

Principala favorită a turneului de la Doha, poloneza Iga Swiatek, se va lupta pentru un loc în finală cu câștigătoarea dintre Coco Gauff (4) și Veronika Kudermetova (8).

Qatar TotalEnergies Open (de la Doha) are loc în perioada 13-18 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $780.637, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (titlu cucerit în 2022).

Sferturile turneului WTA Doha

Iga Swiatek (1) vs Belinda Bencic (7)

Coco Gauff (4) vs Veronika Kudermetova (8)

Maria Sakkari (5) vs Caroline Garcia (3)

Beatriz Haddad Maia vs Jessica Pegula (2)