Carlos Alcaraz a revenit cu o victorie pe terenul de tenis, fostul lider al ierarhiei mondiale trecând în trei seturi de sârbul Laslo Djere, miercuri, în optimile turneului „ATP 250” de la Buenos Aires.

Carlos AlcarazFoto: Luis ROBAYO / AFP / Profimedia

Carlos Alcaraz, în sferturi la ATP Buenos Aires

Carlos (2 ATP) s-a impus după două ore de joc în fața sârbului aflat pe locul 57 în clasamentul ATP, scor 6-2, 4-6, 6-2.

Principalul favorit al competiției din Argentina va da în sferturi peste un alt sârb, după ce Dusan Lajovic (90 ATP) l-a învins categoric pe Camilo Ugo Carabelli (127 ATP), scor 6-3, 6-1.

Ultimul meci oficial al lui Alcaraz data din 4 noiembrie 2022, când a fost nevoit să abandoneze în timpul duelului cu Holger Rune din sferturile Paris Masters, după ce a acuzat probleme în zona abdominală. Accidentarea suferită atunci l-a forțat pe iberic să renunțe la Turneul Campionilor.

Apoi, Alcaraz s-a accidentat la mușchiul semimembranos al piciorului drept în timpul pregătirilor pentru noul sezon și a ratat Australian Open 2023.

Turneul de la Buenos Aires face parte din categoria ATP 250, se dispută în perioada 13-19 februarie, are premii totale în valoare de $626.595, iar ultimul campion este Casper Ruud.