Gabriela Ruse (143 WTA) nu a putut trece de a cincea favorită din calificări, Elise Mertens, sportiva noastră ratând calificarea pe tabloul principal al turneului WTA din Qatar. Ruse a cedat în trei seturi, scor 6-4, 2-6, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 56 de minute.

Procentajele de la serviciu au fost slabe pentru cele două sportive, iar breakurile multe din primul set (5 la număr) nu ar trebui să surprindă pe nimeni.
Gabriela și-a cedat în trei rânduri gameurile de la lansare, iar Elise de două ori. Diferența mică dintre cele două jucătoare a fost reliefată și de numărul total al punctelor câștigate în prima manșă: 48-41 în favoarea sportivei din Belgia (scor 6-4).
Jucătoarea noastră a reușit să oprească cumva robinetul erorilor neforțate, iar în plus a avut procentaje superioare adversarei la aproape toate capitolele: serviciu, mingi de break convertite, puncte câștigate la retur și la numărul total de puncte câștigate în manșa a doua (42-31). Setul i-a revenit absolut meritat Gabrielei cu 6-2.
Din păcate, Ruse a ratat startul setului decisiv, manșa debutând cu un break al lui Mertens. Jucătoare cu mare experiență (cel mai sus a fost pe locul 12 în ierarhia mondială), Elise a știut să profite de avantajul breakului.
Ba, mai mult, sportiva din Belgia a speculat încă o dată problemele de la serviciu arătate de Gabriela și s-a desprins la 4-1.
Am asistat la un adevărat recital de breakuri consecutive: 4 la număr, iar scorul de pe tabelă s-a „strâns” până la 5-4 în favoarea lui Mertens.
Revenirea nu a putut fi dusă până la capăt de sportiva noastră, iar Elise a avut câștig de cauză (6-4, 2-6, 6-4).
De știut:
- Gabriela Ruse va rămâne cu 3700 de dolari și 18 puncte pentru parcursul din calificările WTA Qatar Open.
Qatar TotalEnergies Open (de la Doha) are loc în perioada 13-18 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $780.637, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (titlu cucerit în 2022).