Paula Badosa și Garbine Muguruza trebuiau să debuteze marți la turneul de categorie „WTA 500” de la Abu Dhabi, dar cele două jucătoare din Spania au declarat forfait în ultimul moment.

Paula BadosaFoto: Alfonso Jimenez / Shutterstock Editorial / Profimedia

Paula Badosa și Garbine Muguruza s-au retras de la WTA Abu Dhabi

Badosa (21 WTA), care în urmă cu mai puțin de un an se afla pe locul 2 în ierarhia mondială, s-a retras din cauza unei infecții virale. Aceasta urma să o întâlnească pe rusoaica Liudmila Samsonova (19 WTA, favorită 8), dar locul său va fi luat de americanca Claire Liu (56 WTA).

Muguruza (83 WTA), fostă lideră mondială și dublă câștigătoare de Grand Slam, a abandonat din cauza unor motive personale și va fi înlocuită de Ysaline Bonaventure (96 WTA). Belgianca va juca în runda inaugurală împotriva cehoaicei Karolina Pliskova (20 WTA).

Mubadala Abu Dhabi Open are loc în perioada 6-12 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $780.637, iar principala favorită este Daria Kasatkina.

Capii de serie de la Abu Dhabi: Daria Kasaktina (1), Belinda Bencic (2), Elena Rybakina (3), Veronika Kudermetova (4), Jelena Ostapenko (5), Beatriz Haddad Maia (6), Anett Kontaveit (7) ș Liudmila Samsonova (8).