​Aryna Sabalenka și-a impus stilul de joc, a făcut diferența în special datorită forței loviturilor, iar a cincea favorită de la Australian Open a găsit calea spre prima finală de Grand Slam din carieră. Magda Linette (45 WTA) nu a reușit să o scoată pe adversară din zona de confort, iar surprinzătoarea poloneză a fost eliminată în semifinalele de la Antipozi (7-6(1), 6-2).

Aryna SabalenkaFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> VIDEO Elena Rybakina, prima finalistă de la Australian Open 2023 - A învins o dublă câștigătoare de la Melbourne

Aryna Sabalenka, în finala Australian Open după ce a învins-o pe Magda Linette

Setul I

Aryna și Magda au arătat de la început că țin foarte mult la tactica lor, iar fiecare a încercat pe cât posibil să devină dominantă în raliuri cu armele din dotare.

Poloneza a fost mai inspirată în primele minute, a câștiga contra serviciului și a condus cu 2-0. Simțind că nu poate face legea în joc, Sabalenka a început să lovească și mai puternic cu forehandul.

A pus constant presiune de la retur grație forței și lungimii loviturilor, iar echilibrul manșei a fost restabilit doar câteva minute mai târziu (2-2).

De la acest moment fiecare sportivă a fructificat avantajul serviciului, iar setul a ajuns, previzibil de altfel, în tiebreak.

Au fost minute grele pentru Linette, poloneza resimțind presiunea fantastică a momentului. Cu o experiență net superioară, Aryna a speculat fiecare vulnerabilitate a adversarei, iar tabela a ajuns să arate un incredibil 6-0 pentru Sabalenka. Tiebreakul i-a revenit categoric favoritei cinci, scor 7-1.

Setul II

Jucătoarea din Belarus a continuat să facă ce știe mai bine: să lovească mingea violent și să-și deschidă terenul cu forehandul său exploziv.

Magda a încercat din răsputeri să absoarbă din forța loviturilor adversarei, dar nu a putut să facă atât de doritele schimbări de direcție care să o destabilizeze pe Sabalenka.

Poloneza a știut exact cum trebuie să joace împotriva Arynei, dar nu a reușit să o facă pe mai puternica sa adversară să lovească din deplasare, adică implicit din afara zonei de confort.

Pe un serviciu doi previzibil și nu îndeajuns de rapid, Sabalenka a făcut breakul, iar de la acel moment lucrurile au curs în favoarea ei (4-1).

A mai existat un singur moment în care Linette ar fi putut să schimbe (poate) traiectoria victoriei, dar poloneza a ratat două mingi „legate” de break la scorul de 4-1.

Aflată pe un val de încredere, Sabalenka și-a pus în evidență serviciul și a ajuns la un singur game distanță de victorie.

Aryna a ratat trei mingi de meci până a reușit să închidă semifinala de la lansare (6-2). Partida a durat o oră și 33 de minute.

Rezumatul partidei dintre Sabalenka și Linette

Sursă video: Eurosport

De știut:

  • Este prima finală de Grand Slam pe care o va juca Aryna Sabalenka. Anterior, sportiva ajunsese în semifinale la Wimbledon (2021) și US Open (2021, 2022).
  • Cele mai slabe rezultate le are Aryna la Roland Garros: turul trei (2020, 2021, 2022).
  • În clasamentul WTA Live, Sabalenka se află pe 2 (poziție pe care s-a mai aflat în august 2021). Nu mai poate însă urca nici dacă ar câștigat titlul la Melbourne (Iga Swiatek este mult prea departe de concurență).
  • De cealaltă parte, Magda Linette va urca de săptămâna viitoare nu mai puțin de 23 de locuri, urmând să se afle pe 22 (cea mai bună clasare de până acum din carieră).

Parcursul Arynei Sabalenka până la marea finală de la Australian Open

7-6(1), 6-2 cu Magda Linette

6-3, 6-2 cu Donna Vekic

7-5, 6-2 cu Belinda Bencic

6-2, 6-3 cu Elise Mertens

6-3, 6-1 cu Shelby Rogers

6-1, 6-4 cu Tereza Martincova

În marea finală de pe Rod Laver Arena, Sabalenka o va întâlni sâmbătă, de la ora 10:30, (LiveBlog pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport) pe Elena Rybakina (campioana en-titre de la Wimbledon).