Sebastian Korda s-a calificat duminică în sferturile Australian Open 2023, fiul lui Petr Korda (câștigătorul ediției din 1998 a Grand Slamului de la Melbourne) învingându-l dramatic pe Hubert Hurkacz (favorit 10).

Sebastian KordaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia

Sebastian Korda l-a învins în super-tiebreak pe Hubert Hurkacz

Cap de serie nr. 29, Korda a avut parte de un meci foarte intens, dar a reușit să își stăpânească mai bine emoțiile în momentele importante și s-a impus în cinci seturi, scor 3-6, 6-3, 6-2, 1-6, 7-6(7).

Partida de pe Rod Laver Arena a durat trei ore și 28 de minute.

Pentru un loc în semifinale, Sebastian (31 ATP) se va duela cu rusul Karen Khachano (20 ATP), care l-a învins categoric pe japonezul Yoshihito Nishioka (33 ATP), scor 6-0, 6-0, 7-6(4).

Calificarea în sferturile de la Australian Open reprezintă cel mai bun rezultat al carierei la un Grand Slam pentru sportivul din SUA.

S-ar putea să te intereseze și:

>> Iga Swiatek și explicația pentru înfrângerea surprinzătoare din optimile Australian Open

>> Cea mai bogată jucătoare din circuitul WTA, în sferturi la Australian Open

>> Australian Open 2023, în istoria tenisului - Premiera înregistrată la un Grand Slam în Era Open

>> VIDEO Surpriză mare în optimile Australian Open - Lidera mondială a fost învinsă în două seturi

>> Australian Open: Încă o mare favorită, eliminată în optimi