​Iga Swiatek a defilat în meciul de vineri, lidera mondială având nevoie de doar 55 de minute (6-0, 6-1) pentru a trece de Cristina Bucșa, sportivă care reprezintă Spania, dar care s-a născut la Chișinău.

Iga SwiatekFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Iga Swiatek, „on fire” - Calificare impresionantă în optimile de la Australian Open

Meciul de pe Margaret Court Arena a curs într-o singură direcție de la primul și până la ultimul punct.

Iga nu a avut milă de adversara ei venită din calificări (locul 100 WTA), iar victoria s-a conturat după doar 55 de minute, scor 6-0, 6-1.

Ce a reușit Iga Swiatek în meciul de vineri

Ași: 3

Duble greșeli: 0

Puncte câștigate cu primul serviciu: 85%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 79%

Cel mai rapid serviciu: 183 km/h

Lovituri câștigătoare: 15

Erori neforțate: 6

Puncte de break câștigate: 5/10 (50%)

Puncte câștigate la fileu: 1/3 (33%)

Total puncte câștigate: 52 (față de cele 19 ale adversarei).

În optimi, pentru Iga Swiatek va urma primul test mai important de la Australian Open 2023: va juca cu Elena Rybakina, campioana en-titre de la Wimbledon și cap de serie 22 la Melbourne.

Cristina Bucșa, antrenată de tatăl ei

Cristina este pasionată de lectură, psihologie, filozofie și îl are ca mentor și antrenor pe tatăl său.

„Nu știu ce tensiune folosesc pentru rachetă. Tatăl meu face totul, așa a fost mereu”, spunea Cristina înainte de performanța specială de la Australian Open.

De știut:

  • După traseul de la Australian Open (turul al treilea), Cristina Bucșa va înregistra un salt de 14 locuri în ierarhia mondială. În clasamentul WTA live, sportiva născută în Republica Moldova se află momentan pe 86 (cel mai bun loc ocupat în carieră).

S-ar putea să te intereseze și:

>> Cristina Bucșa, jucătoarea care își cumpără singură echipamentul și care stă departe de rețelele de socializare

>> Australian Open: A treia favorită, calificare lejeră în optimi - A cedat doar două gameuri

>> Australian Open: Danielle Collins, finalista de anul trecut, eliminată în turul al treilea