​Cu doar câteva zile înainte de startul Australian Open (16 ianuarie), Mats Wilander iese cu o declarație curajoasă. Fostul lider ATP îl nominalizează pe Carlos Alcaraz drept un candidat serios la titlul de GOAT, peste tripleta Federer, Nadal, Djokovic.

Mats WilanderFoto: JB Autissier / Panoramic / Profimedia

Carlos Alcaraz va fi peste Federer, Nadal și Djokovic

A cucerit US Open 2022 la doar 19 ani, dar de la acel moment nu a mai putut atinge nivelul fantastic arătat la Flushing Meadows.

Cu toate acestea, Carlos Alcaraz este văzut de Mats Wilander drept un candidat serios la titlul de GOAT (cel mai bun din toate timpurile).

Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât Nadal are 22 de Grand Slamuri, Djokovic are 21 si semne bune că ar mai putea câștiga câteva titluri majore, iar Federer și-a încheiat cariera fabuloasă cu 20 de trofee de GS.

„Pentru mine, să îl văd pe Alcaraz câştigând US Open a fost probabil cel mai interesant lucru din tenis în cei peste 20 de ani de când lucrez ca analist la TV.

Cred că îşi poate extinde seria de victorii pe termen lung şi chiar i-am spus antrenorului lui (Juan Carlos Ferrero) acest lucru în privat. Cred că poate fi cel mai important jucător din istoria sportului nostru.

Oamenii o să mă întrebe "Ce vrei să spui? Peste Roger Federer? Peste Rafa Nadal? Da, atât de multă încredere am în el şi în calităţile sale. E un băiat care are o voinţă impresionantă, e atât de rapid şi joacă atât de diferit, e capabil să schimbe în permanenţă planul tactic şi să rămână la un nivel excepţional.

Îl vezi cu serviciu-voleu la 15-30, mereu te surprinde. Şi are doar 19 ani. E numărul unu mondial şi mereu îl vezi zâmbind, transmite o energie impresionantă. Să fii cel mai bun din lume şi să te distrezi atât de mult pe terenul de tenis, iată ceva ce nu am văzut de mult timp”, a precizat Mats Wilander pentru Eurosport.

Ultimul meci oficial jucat de Carlos a avut loc la Mastersul de la Paris, acolo unde spaniolul s-a retras în setul doi al partidei cu Holger Rune (în momentul în care norvegianul conducea cu 3-1 în tiebreak).

Alcaraz a lipsit de la Turneul Campionilor invocând o accidentare, situație care se va repeta și la Australian Open 2023 (nu va evolua la Melbourne - liderul ATP a spus că s-a accidentat în timpul unui antrenament).

Australian Open 2023 are loc în perioada 16-29 ianuarie. Campionii en-titre sunt Ashleigh Barty (retrasă între timp din sportul de performanță) și Rafael Nadal.