Novak Djokovic s-a calificat în careul de ași al Turneului Campionilor, după ce l-a învins categoric pe rusul Andrey Rublev în două seturi, scor 6-4, 6-1.

Novak DjokovicFoto: Antonio Calanni / AP / Profimedia

După succesul din primul meci împotriva lui Stefanos Tsitsipas (6-4, 7-6), Nole nu l-a menajat nici pe Rublev, chiar dacă rusul venea cu un moral bun în urma victoriei obținute împotriva conaționalului său, Daniil Medvedev.

Novak Djokovic, în semifinale la Turneul Campionilor

Primul set a fost destul de strâns, dar sârbul a reușit să se desprindă, câștigând un game pe serviciul adversarului, game care a și decis primul set.

În actul secund, agresivitatea lui Djokovic l-a împins pe Rublev în defensivă, iar în cele din urmă, sârbul a avut câștig de cauză, reușind și câțiva ași de efect. Rublev nu a făcut față avalanșei de lovituri venite din partea lui Nole, care a obținut al doilea succes consecutiv de la Turneul Campionilor.

Turneul Campionilor - Grupa Roșie, clasament în timp real

*Victorii - înfrângeri / Seturi câștigate - pierdute

1. Novak Djokovic 2-0 / 4-0

2. Andrey Rublev 1-1 / 2-3

3. Daniil Medvedev 0-1 / 1-2

4. Stefanos Tsitsipas 0-1 / 0-2.

Turneul Campionilor - Recorduri

  • Cele mai multe titluri (la simplu): Roger Federer (6)
  • Cel mai în vârstă campion: Roger Federer, 30 de ani, în 2011
  • Cel mai tânăr campion: John McEnroe, 19 ani, în 1978
  • Cel mai bine clasat campion: Locul 1: Ilie Năstase (1973), Jimmy Connors (1977), Bjorn Borg (1979-80), John McEnroe (1984), Ivan Lendl (1985-87), Pete Sampras (1994, 1996-97), Lleyton Hewitt (2002), Roger Federer (2004, 2006-07), Novak Djokovic (2012, 2014-15) și Andy Murray (2016).
  • Cel mai slab clasat campion: Locul 12: David Nalbandian, în 2005.
  • Cele mai multe victorii: Roger Federer (59).