După o colaborare de 14 luni, Bianca Andreescu a rămas fără antrenor, la solicitarea olandezului Sven Groeneveld. Jucătoarea de origine română a început să lucreze cu Sven Groeneveld în august 2021, însă sportiva de 22 ani nu a avut nicio realizare notabilă în acest timp, astfel că antrenorul a decis să renunțe la colaborarea cu aceasta.

Bianca AndreescuFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Una dintre cele mai în formă jucătoare din WTA, fără antrenor înainte de Turneul Campioanelor

Bianca Andreescu, fără antrenor. Sven Groeneveld a solicitat încetarea colaborării

Clasată pe locul 46 în ierarhia WTA, Bianca Andreescu nu traversează o perioadă tocmai bună, fiind eliminată încă din faza optimilor la ultimul turneu la care a participat, Guadalajara 2 WTA. Atunci, sportiva din Canada a dat peste o jucătoare din top 5, Jessica Pegula, care a învins-o cu un dublu 6-4.

În vârstă de 57 ani, Sven Groeneveld nu a fost încântat de performanțele realizate alături de aceasta, astfel că a decis să înceteze colaborarea și să caute o altă provocare.

„După mai bine de un an în care am antrenat-o pe Bianca, am decis să nu prelungesc colaborarea.

Sunt nerăbdător să am parte de noi provocări în circuitul masculin sau cel feminin. Le urez Biancăi și echipei sale mult succes pe viitor.” - a fost mesajul publicat de acesta.

Campioana de la US Open din 2019 a avut mari probleme cu accidentările în ultimii ani, iar în 2020 aceasta nu a jucat nici măcar un meci oficial. În acest an, Bianca Andreescu a jucat câștigat 19 meciuri și a pierdut 12, iar cea mai importantă performanță a fost finala de la Bad Homburg, pierdută în fața Carolinei Garcia (7-6, 4-6, 4-6).

Sven Groeneveld antrenează din 1990, iar de-a lungul timpului, a pregătit sportivi ca Monica Seles, Arantxa Sanchez Vicario, Mary Pierce, Ana Ivanovic, Caroline Wozniacki, Michael Stich, Greg Rusedski, Nicolas Kiefer, Tommy Haas, Maria Sharapova, Mario Ancic.