Simona Halep riscă o suspendare de până la patru ani, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat la US Open 2022. Patrick Mouratoglou, antrenorul fostei lidere WTA, este cunoscut pentru cât de activ este pe rețelele de socializare, dar reacția sa în acest caz a întârziat să apară.

Patrick Mouratoglou si Simona HalepFoto: Antoine Couvercelle / Panoramic / Bestimage / Profimedia

Patrick Mouratoglou nu comentează suspendarea Simonei Halep

Potrivit GSP, primele cuvinte ale tehnicianului francez au fost transmise (după șase ore) prin intermediul biroului de PR: „Pentru moment, nu comentez”.

În prezent, Patrick Mouratoglou lucrează cu Holger Rune. Francezul a afirmat că Simona este cea care l-a îndemnat să colaboreze cu danezul aflat pe locul 27 în clasamentul ATP, în contextul în care sezonul se terminase deja pentru româncă.

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat vineri că Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a picat un test antidoping la US Open 2022.

La scurt timp după precizarea care a făcut înconjurul planetei, Simona Halep a spus: „Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă”. Mai mult, fosta lideră WTA a precizat că se simte „complet confuză și trădată”.

S-ar putea să te intereseze și: