Simona Halep a fost suspendată provizoriu ca urmare a depistării pozitive cu o substanţă interzisă: roxadustat. Anunțul Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului a făcut înconjurul lumii, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Simona HalepFoto: Mike Kireev/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Reacții din lumea sportului după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat

Eduard Novak, ministrul Sportului, pe Facebook: „Simona Halep este un reper în tenisul românesc şi cel mondial, a inspirat noi generaţii de tineri care s-au îndreptat către tenis, iar impactul pe care astfel de sportivi, de talie mondială, îl au asupra sportului este unul major. Ministerul Sportului susţine, prin politicile şi valorile promovate, sportul de performanţă bazat pe spiritul fairplay şi corectitudine. Suntem alături de Simona şi sperăm să se clarifice cât mai curând această situaţie”.

Ilie Năstase, pentru PlaySport: „Nu vă pot spune nimic, fiindcă nu cunosc detalii. Doar Simona poate răspunde! Pe de altă parte, dacă Simona Halep era americancă, nu se publica nimic. Absolut nimic. Ştiu din surse apropiate tenisului mondial cazurile a două sportive despre care nu s-a scris niciodată nimic pe tema asta, deşi ar fi fost în situaţiii similare. Dacă numele lor ar fi apărut în presă, sponsorul sau sponsorii din tenis ar fi plecat acasă a doua zi!”.

Alize Cornet, ocupanta locului 31 WTA, pe Instagram: „Sunt cu tine până la capăt, Simona. Este nedrept, dar tu vei câştiga această luptă”.

Mihaela Buzărnescu, pentru PlaySport: „A fost o mare surpriză și pentru mine. Îmi pare foarte rău. Sunt convinsă că e o neînțelegere. Nu cred că Simona ar face așa ceva. N-ar fi avut niciun motiv să recurgă la o asemenea metodă”.

Adrian Marcu, fost antrenor al Simonei Halep, la DigiSport: „O ştiu pe Simona destul de bine, am lucrat destul de mult cu ea şi ştiu că este o sportivă întotdeauna foarte grijulie în ceea ce priveşte medicamentaţia. Nu pot să cred că ar fi făcut aşa ceva, mai ales pentru îmbunătăţirea părţii fizice, la care ea oricum era 'beton'. Nu era o jucătoare care să aibă neapărat nevoie să îmbunătăţescă ceva. Sunt foarte uimit că aşa ceva se poate întâmpla. Acum să încerce să facă tot posibilul să vedem de unde a putut să apară această substanţă. Cred că Simona până cum a făcut sute de teste antidoping. Cred că e foarte greu să fie o eroare, dar ştiu că Simona are şi o mică problemă cu tiroida şi nu cred că acea substanţă i-ar fi făcut bine. Dar nu sunt medic. Nu cred că este foarte uşor, dar trebuie să facă tot ce este posibil. Am vorbit cu ea. I-am spus dacă pot să o ajut cu ceva... eu cred foarte tare că nu s-a întâmplat chestia asta şi îi doresc foarte mult să reuşească să dovedească faptul că nu a fost aşa”.

Andrei Pavel, pentru AS.ro: „M-am uitat pe discursul ei, e şocant, totul este foarte şocant, m-am uitat pe ce a scris ea, am căutat şi de substanţa aia de care nu am auzit niciodată. Produce globule roşii, nu ştiu ce să spun. Nu m-am gândit niciodată că o să fie testată pozitiv, că o să ia substanţe. Am lucrat cu ea, o cunosc. Trece printr-o perioadă foarte grea şi chestia asta nu e ceva pozitiv. Sper să fie puternică să treacă peste asta. Niciodată nu m-am gândit că este un sportiv sau o persoană care să folosească asemenea lucruri şi doresc să nu fie o pată neagră pe cariera ei. Sper să iasă cu capul sus din chestia ăsta, şi din divorţ. E greu să faci un comentariu la toată chestia asta”.

George Cosac, președintele interimar al FRT, pentru Agerpres: „Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an. Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului”.

Ioan Ovidiu Sabău, la Prima Sport: „Pentru mine rămâne un sportiv model pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze. Vorbim despre ultima perioadă, în care nu a câştigat prea multe turnee, dar în perioada în care a câştigat a făcut-o pe valoare, muncă şi sacrificii. Nu îmi schimb părerea despre ce a însemnat pentru sportul şi tenisul românesc, dar şi la nivel internaţional. Nu are cum să umbrească ce a făcut! Ea trebuie să lupte, să câştige acest meci, probabil că între timp se va clarifica. Dar acele rezultate obţinute înainte de această ştire... O consider o super, super sportivă! Eu nu cred că ea a făcut intenţionat un astfel de gest, la vârsta şi experienţa ei. Probabil a luat ceva, dar nu intenţionat. A câştigat prea mult, imaginea şi aşa mai departe. Nu e conştientă că rămâne ultima impresie? Eu cred că undeva s-a produs o greşeală! Sunt mulţi care-şi dau cu părerea. Unii o atacă, alţii sunt echilibraţi şi rămân pe poziţie. Sigur, să nu anuleze un astfel de gest toate lucrurile bune pe care le-a făcut. Eu mă bucur că a câştigat trofeele fiind antrenată foarte bine, fără să fi luat substanţe care o ajută. Asta e foarte important, pentru că ele vor rămâne”.

S-ar putea să te intereseze și: