Este cunoscut numele a șapte jucătoare calificate la Turneul Campioanelor 2022, competiție care va avea loc la Fort Worth (SUA), în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie.

Aryna SabalenkaFoto: Mike Stobe / Getty images / Profimedia

Iga Swiatek, singura câștigătoare de Grand Slam de la Turneul Campioanelor 2022

În urma rezultatelor înregistrate vineri la WTA Guadalajara (WTA 1000), au fost aflate numele altor trei sportive care vor participa la Turneul Campioanelor.

Astfel, Caroline Garcia (a avut o a doua parte foarte bună de sezon), Aryna Sabalenka și Daria Kasatkina au prins biletele pentru Fort Worth, informează WTA Insider.

Veronika Kudermetova și Maria Sakkari, meci direct pentru calificarea la Turneul Campioanelor 2022

Pentru ultimul loc disponibil se luptă Veronika Kudermetova și Maria Sakkari. De altfel, cele două se vor întâlni în sferturile de la WTA Guadalajara, iar învingătoarea va obține calificarea la Turneul Campioanelor 2022.

Ediția din acest an a Turneului Campioanelor va fi găzduită de Dickies Arena din Fort Worth (Texas, SUA), în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie.

De când și-a deschis porțile, la sfârșitul anului 2019, Dickies Arena a găzduit concerte și evenimente sportive de top, printre care Paul McCartney, Michael Buble și KISS, precum și primele etape ale turneelor de baschet masculin din NCAA, campionatele de gimnastică din SUA și Bassmaster Classic.