Irina Begu s-a retras de pe tabloul principal al Transylvania Open, turneu de categorie WTA 250 care începe în acest weekend în BT Arena din Cluj-Napoca.

Irina BeguFoto: Mike Kireev/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflată pe locul 33 în lume, Begu (32 de ani) a jucat ultima oară la turneul „WTA 250” de la Parma și a fost eliminată în sferturi de Ana Bogdan (29 septembrie).

Irina Begu s-a retras de la Transylvania Open din motive medicale

Potrivit organizatorilor, Begu a fost nevoită să renunțe la competiția de la Cluj-Napoca din motive medicale.

Locul Irinei pe tabloul de simplu a fost luat de Harriet Dart.

Alte modificări pe tablou sunt cele efectuate după retragerile anunţate de Sara Sorribes Tormo, Mayar Sherif şi Alexandra Krunic. Locurile lor au fost luate de Xinyu Wang, Dalma Galfi şi Varvara Gracheva.

De asemenea, Emma Răducanu a anunţat că nu va participa la Transylvania Open, din cauza unei accidentări la încheietură care o forţează să-şi închidă sezonul mai devreme.

Eugenie Bouchard, în calificări la Cluj-Napoca

Calificările de la Transylvania Open vor avea loc pe 8 și 9 octombrie 2022, în timp ce meciurile de pe tabloul principal se vor desfășura în perioada 10-16 octombrie.

O finalistă de Wimbledon va juca în calificări: Eugenie Bouchard. Sportiva din Canada a jucat în ultimul act de la All England Club la ediția din 2014 (în semifinale a trecut de Simona Halep).

În prezent, Eugenie se află pe locul 506 în ierarhia WTA.

Transylvania Open va avea loc în perioada 10-16 octombrie la Cluj-Napoca, se va juca pe hard indoor, turneul face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $251.750, iar campioana en-titre este Anett Kontaveit.