Denis Shapovalov, al patrulea favorit la ATP Seul (de categorie „250”), a fost învins în finală, canadianul cedând în două seturi în fața surprinzătorului Yoshihito Nishioka.

Yoshihito NishiokaFoto: Jung Yeon-je / AFP / Profimedia

Yoshihito Nishioka a triumfat la ATP Seul - A trecut de Denis Shapovalov în marea finală

Al 56-lea jucător al lumii, sportivul din Japonia (26 de ani) a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-4, 7-6(5). Finala de la Seul a durat o oră și 56 de minute.

Până la câștigarea trofeului de la Seul, Nishioka a trecut de Daniel Evans (favorit 5), Taro Daniel, Casper Ruud (favorit 1), Aleksandar Kovacevic și Denis Shapovalov (favorit 4).

În urma victoriei de la Seul, Nishioka va urca 15 locuri în clasamentul ATP, el urmând să se afle de luni pe locul 41 (cel mai bun ocupat până acum în carieră).

Nishioka și-a trecut astfel în CV al doilea titlu ATP, după cel de la Shenzhen din 2018. A mai jucat două finale, la Delray Beach (în 2020), şi la Washington (în 2022), dar ambele pierdute.

De cealaltă parte, Shapovalov va urca două locuri, până pe 22, în ierarhia mondială.