Operat la glezna dreaptă după accidentarea din timpul semifinalei cu Rafael Nadal de la Roland Garros 2022, Alexander Zverev a suferit o recidivă în timpul antrenamentelor pentru Cupa Davis, iar revenirea acestuia pe terenul de tenis nu pare să fie prea aproape.

Alexander Zverev, accidentare grava la Roland GarrosFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Examenele medicale efectuate de german după Grand Slamul de la Paris au descoperit o ruptură de trei ligamente externe la glezna dreaptă, o leziune care a necesitat o intervenţie chirurgicală.

Alexander Zverev ar putea lipsi încă un an de pe terenul de tenis

În timp ce se pregătea pentru meciurile țării sale din Cupa Davis (14-18 septembrie), Sascha s-a accidentat din nou și a avut nevoie de ajutor pentru a părăsi terenul de la Hamburg: „M-a durut foarte rău”, explica acesta.

De această dată, Zverev a fost diagnosticat cu edem osos și ar putea lipsi până la 12 luni din circuit, potrivit unor surse medicale, printre care și Institutul Național de Sănătate american, citat de WeLoveTennis.

Dacă nu va fi operat din nou, Alexander ar putea avea nevoie între 3 și 9 luni pentru a-și reveni. Alte surse spun că ar putea dura între 4 și 12 luni pentru o recuperare completă.