Roger Federer a spus adio tenisului la 41 de ani, retragerea lui Mister Perfect de la Laver Cup 2022 fiind una emoționantă. Marele campion elvețian a precizat, printre altele, cum ar vrea ca lumea să-și aducă aminte de el peste ani și ani.

Roger Federer, in lacrimi la retragerea din tenisFoto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia

VIDEO FOTO Rivali de-o viață, Roger Federer și Rafael Nadal au plâns la retragerea elvețianului din tenis - Imagini impresionante de la Laver Cup 2022

Roger Federer și amintirea fanilor: Sper că am adus ceva special tenisului

În O2 Arena din Londra, Roger a avut parte de o retragere pe măsura carierei sale fantastice: au fost prezenți marii săi rivali (Nadal, Djokovic, Murray), iar lacrimile i-au cuprins chiar și pe cei care păreau de „neatins” (a se vedea cazul Rafael Nadal).

Federer a vorbit, printre altele, despre cum și-ar dori să-și aducă lumea aminte despre el peste ani și ani de la momentul în care a pus capăt carierei de jucător profesionist.

„Că era un tip (n.r vorbește despre propria-i persoană) pe care era plăcut să-l încurajezi și să-l vezi jucând, că aducea ceva special în tenis, că nu era doar un jucător oarecare. După aceea, timpul și jurnaliștii sunt cei care vor avea grijă de acest lucru.

Știu că am dat tot ce am avut mai bun, mi-a plăcut foarte mult. M-am antrenat mult, ca toată lumea. Am avut o relație incredibilă cu fanii mei, dar și cu fanii tenisului în general.

Întotdeauna am încercat să reprezint tenisul în cel mai bun mod posibil. Uneori am fost bun, alteori mai puțin bun, dar este greu să te joci de-a v-ați ascunselea timp de 25 de ani. Oamenii îmi cunosc personalitatea. Dacă pot lăsa o urmă (n.r. în istoria tenisului), cu atât mai bine” - Roger Federer, pentru RMC Sport.

Federer și Nadal, plângând la retragerea elvețianului din tenis

Sursa video: Eurosport

Cariera de vis a lui Roger Federer

  • Născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveția. 1.85 metri, 85 de kilograme.
  • A încheiat anul pe locul 1 în sezoanele: 2004, 2005, 2006, 2007, 2009.
  • Jucător de mâna dreapta, execută reverul cu o singură mână.
  • 103 titluri ATP în carieră, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam, iar 28 de categorie Masters.
  • Are 1251 de victorii în carieră și a pierdut de 275 de ori. A câștigat în total doar din tenis $130.594.339.
  • A devenit pentru prima dată lider mondial pe 2 februarie 2004.

Roger Federer și titlurile de Grand Slam

De-a lungul unei cariere impresionante, Roger Federer a adunat 20 de titluri de Grand Slam (a fost depășit doar de Rafael Nadal și Novak Djokovic).

Elvețianul s-a impus de opt ori la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), de șase ori la Australian Open (2004, 2006, 2008, 2010, 2017, 2018), de cinci ori la US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) și o dată la Roland Garros (2009).

De asemenea, a cucerit aurul olimpic la dublu masculin (Beijing 2008) și argintul la simplu (Londra 2012).

S-ar putea să te mai intereseze și:

Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenis - Care va fi ultima competiție din cariera elvețianului

Retragerea lui Roger Federer: Cifrele fabuloase ale unei cariere de excepție

Retragerea lui Federer: Wimbledon, cel mai frumos teatru al legendei

Mesajul special al lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer din tenis

Serena Williams, mesaj pentru Roger Federer: „Bine ai venit în clubul retrașilor” / Reacții