Echipa Europei conduce cu 8-4 în duelul cu formația Restului Lumii, înaintea ultimei zile de concurs de la Laver Cup 2022, după ce perechea formată din Novak Djokovic și Matteo Berrettini a învins cuplul Alex De Minaur/Jack Sock.

Novak DjokovicFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Laver Cup: Europa vs Restul Lumii 8-4 / Djokovic și Berrettini, victorie cu De Minaur și Sock

Sârbul și italianul s-au impus după o oră și 22 de minute de joc, scor 7-5, 6-2.

​Laver Cup - duminică, 25 septembrie

Matteo Berrettini/Andy Murray vs Felix Auger-Aliassime/Jack Sock - de la ora 14:00

Novak Djokovic vs Felix Auger-Aliassime

Stefanos Tsitsipas vs Frances Tiafoe

Casper Ruud vs Taylor Fritz.

Care este formatul Laver Cup

Cele două echipe dispun de câte șase jucători. O victorie aduce un punct în prima zi de întreceri. Vor fi trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a doua zi de partide, o victorie aduce două puncte. Vor fi, de asemenea, trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a treia zi de meciuri, un succes va fi recompensat cu trei puncte. Un meci de dublu va fi urmat de până la trei meciuri de simplu (în funcție de scorul de pe tabelă).

Echipa care va ajunge prima la 13 puncte va fi declarată învingătoare (în total, sunt puse în joc 24 de puncte).

Niciun jucător nu poate juca mai mult de două meciuri la simplu în cele trei zile de concurs. De asemenea, patru din cei șase sportivi trebuie să evolueze și la dublu.