Roger Federer a suferit trei operații la genunchi în ultimii ani, iar speranțele sale de a reveni pe terenul de tenis s-au spulberat. Marele campion elvețian a anunțat că se va retrage din sportul alb cu ocazia Laver Cup din acest weekend.

Roger FedererFoto: Adrian Dennis / AFP / Profimedia Images

Roger Federer va juca un singur meci de dublu la Laver Cup - Partida va reprezenta ultimul meci al carierei

Cu probleme de ordin fizic, Federer va fi nevoit să joace doar un singur meci de dublu la competiția din O2 Arena (Londra).

Roger a aterizat luni la Londra, iar în cursul zilei de marți s-a antrenat în O2 Arena. În celebra sală, Mister Perfect a cucerit în două rânduri Turneul Campionilor (2010 și 2011).

În cadrul unei conferințe de presă cu jurnaliștii elvețieni, Roger a precizat că nu va disputa niciun meci de simplu și că partida de retragere va consta de fapt într-un duel de dublu.

„Nu voi putea juca meciuri individuale, asta a fost destul de clar. De aceea nu era o opţiune să particip la turneul de la Basel, în octombrie.

Probabil că voi juca la dublu aici vineri seară şi atât. L-am întrebat pe căpitanul nostru, Bjorn Borg, dacă este în regulă să fac asta şi mi-a spus că pot să fac tot ce vreau”, a precizat Roger Federer.

Una dintre variantele de dublu ar fi să joace alături de Rafael Nadal, așa cum s-a mai întâmplat și la ediția din 2017 a Laver Cup.

Roger Federer, antrenându-se în O2 Arena din Londra:

Roger Federer face echipă cu marii săi rivali la Laver Cup

La Laver Cup 2022 (23-25 septembrie), Roger Federer va face echipă cu Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray, Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas.

Echipa Europei se va duela în arena O2 din Londra cu Echipa Restului Lumii: Felix Auger-Aliassime, Taylor Fritz, Diego Schwartzman, Alex de Minaur, John Isner și Jack Sock.

Laver Cup, de-a lungul timpului: Europa, învingătoare de fiecare dată

Laver Cup 2017 - A avut loc în „O2 Arena” din Praga, iar Europa s-a impus cu 15-9.

Laver Cup 2018 - A avut loc în „United Center” din Chicago, iar Europa s-a impus cu 13-8.

Laver Cup 2019 - A avut loc în „Palexpo” din Geneva, iar Europa s-a impus cu 13-11.

Laver Cup 2020 - Nu s-a disputat din cauza pandemiei de Covid-19 (Roland Garros a avut loc în aceeași perioadă, iar la Laver Cup s-a renunțat în cele din urmă).

Laver Cup 2021 - A avut loc în „TD Garden” din Boston, iar Europa a avut câștig de cauză cu 14-1.

Care este formatul Laver Cup

Cele două echipe dispun de câte șase jucători. O victorie aduce un punct în prima zi de întreceri. Vor fi trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a doua zi de partide, o victorie aduce două puncte. Vor fi, de asemenea, trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a treia zi de meciuri, un succes va fi recompensat cu trei puncte. Un meci de dublu va fi urmat de până la trei meciuri de simplu (în funcție de scorul de pe tabelă).

Echipa care va ajunge prima la 13 puncte va fi declarată învingătoare (în total, sunt puse în joc 24 de puncte).

Niciun jucător nu poate juca mai mult de două meciuri la simplu în cele trei zile de concurs. De asemenea, patru din cei șase sportivi trebuie să evolueze și la dublu.

Cariera de vis a lui Roger Federer

  • Născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveția. 1.85 metri, 85 de kilograme.
  • A încheiat anul pe locul 1 în sezoanele: 2004, 2005, 2006, 2007, 2009.
  • Jucător de mâna dreapta, execută reverul cu o singură mână.
  • 103 titluri ATP în carieră, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam, iar 28 de categorie Masters.
  • Are 1251 de victorii în carieră și a pierdut de 275 de ori. A câștigat în total doar din tenis $130.594.339.
  • A devenit pentru prima dată lider mondial pe 2 februarie 2004.

Roger Federer și titlurile de Grand Slam

De-a lungul unei cariere impresionante, Roger Federer a adunat 20 de titluri de Grand Slam (a fost depășit doar de Rafael Nadal și Novak Djokovic).

Elvețianul s-a impus de opt ori la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), de șase ori la Australian Open (2004, 2006, 2008, 2010, 2017, 2018), de cinci ori la US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) și o dată la Roland Garros (2009).

De asemenea, a cucerit aurul olimpic la dublu masculin (Beijing 2008) și argintul la simplu (Londra 2012).

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1. Rafael Nadal 22

2. Novak Djokovic 21

3. Roger Federer 20 etc.

S-ar putea să te mai intereseze și:

Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenis - Care va fi ultima competiție din cariera elvețianului

Retragerea lui Roger Federer: Cifrele fabuloase ale unei cariere de excepție

Retragerea lui Federer: Wimbledon, cel mai frumos teatru al legendei

Mesajul special al lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer din tenis

Serena Williams, mesaj pentru Roger Federer: „Bine ai venit în clubul retrașilor” / Reacții din lumea sportului