Naomi Osaka, câștigătoare a patru Grand Slamuri, susține că a tras o serie de învățături în urma sezonului actual, unul în care nu a reușit să câștige vreun trofeu.

Naomi OsakaFoto: James Gourley / Shutterstock Editorial / Profimedia

Clasată în prezent pe locul 48 WTA, Osaka a avut în ultimele sezoane probleme cu anxietatea și stările depresive, iar performanțele ei pe terenul de tenis au avut mult de suferit.

Naomi Osaka, mulțumită cu locul ocupat în clasamentul WTA - A învățat să fie mai împăcată cu sinele

Chiar dacă a înregistrat ultima victorie în circuitul WTA la Australian Open 2022 în ianuarie, Osaka susține că a învățat să fie mulțumită cu ceea are pentru că nu poate fi constant în top.

„A fost cam greu la început, doar pentru că simţeam că trebuie să fiu undeva, unde evident nu sunt acum.

Cred că pentru mine contează mai mult să fiu împăcată cu mine însumi. Ştiu că sunt aici cu un motiv (n.r. pe locul 48 în lume).

Anul acesta nu a fost cel mai bun, dar am învăţat multe despre mine.

Viaţa are suişuri şi coborâşuri, iar acest an a fost mai mult în jos decât în sus, dar una peste alta sunt destul de mulţumită de locul în care sunt acum” - Naomi Osaka, conform Agerpres.

Naomi Osaka va participa în următoarea perioadă la Pan Pacific Open (19-25 septembrie), turneu de categorie WTA 500.

În primul tur, Osaka o va înfrunta pe Daria Seville. Japoneza s-a impus la ultima ediție desfășurată în 2019. Ulterior, competiția a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.