​Ana Bogdan a obținut calificarea în semifinalele turneului de la Portoroz, sportiva noastră învingând-o vineri pe Beatriz Haddad Maia, a doua favorită a competiției de categorie WTA 250.

Ana BogdanFoto: Klansek Velej / Sportida / Sipa Press / Profimedia

Ana Bogdan, în semifinale la WTA Portoroz după ce a învins-o pe Beatriz Haddad Maia

După două seturi în care ambele jucătoare au reușit câte două breakuri, Ana (65 WTA) a condus cu 4-1 în decisiv, dar Beatriz a revenit spectaculos și a egalat la 4.

Haddad Maia (18 WTA) a condus cu 40-30 într-un game în care servea pentru a împinge setul în tiebreak, dar Bogdan a câștigat trei puncte la rând și a obținut victoria.

Românca s-a impus după două ore și 37 de minute de joc, scor 6-1, 1-6, 7-5.

De știut:

  • Pentru calificarea în semifinalele competiției din Slovenia, Ana Bogdan va primi 8.870 de euro și 110 puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • Pentru un loc în marea finală, Ana Bogdan se va duela cu Elena Rybakina (25 WTA, favorită 3), după ce campioana de la Wimbledon a beneficiat de retragerea Lesiei Tsurenko (92 WTA).
  • În urma calificării în semifinalele de la Portoroz, Bogdan va înregistra un salt important în clasamentul WTA. În ierarhia Live, Ana are în acest moment 982 de puncte și află pe 52 (cea mai bună clasare din carieră).

  • În acest an, Beatriz Haddad Maia a câștigat turneele de la Birmingham și Nottingham și a ajuns până în finala competiției de la Toronto (a fost învinsă de Simona Halep).

Turneul din Slovenia face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $251.750, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 32 de jucătoare. Întrecerea are loc în perioada 12-18 septembrie. Campioana en-titre este Jasmine Paolini (s-a impus la ediția din 2021, singura care s-a mai disputat la Portoroz).