Parcursul excelent al lui Frances Tiafoe la US Open 2022 continuă: după ce l-a eliminat pe Rafael Nadal, americanul l-a învins în trei seturi pe Andrey Rublev și s-a calificat în semifinalele Grand Slamului de la New York.

Frances TiafoeFoto: Darren Carroll / AP / Profimedia

Frances Tiafoe, în semifinale la US Open 2022 după ce l-a învins pe Andrey Rublev

Chiar dacă meciul a fost unul echilibrat, Frances a fost mai atent în momentele importante și s-a impus în fața celui de-al nouălea favorit, scor 7-6(3), 7-6(0), 6-4. Meciul a durat două ore și 38 de minute.

Pentru un loc în marea finală a competiției de la Flushing Meadows, Tiafoe (favorit 22) se va duela cu învingătorul partidei dintre Jannik Sinner (11) și Carlos Alcaraz (3).

În cealaltă semifinală de la US Open, rusul Karen Khachanov (27) va da piept cu norvegianul Casper Ruud (5).