Simona Halep a câștigat turneul de la Toronto la jumătatea lunii august și părea încrezătoare în propriile forțe înaintea US Open 2022, dar sportiva noastră a fost eliminată încă din runda inaugurală a Grand Slamului de la New York. La aproape două zile după înfrângerea suferită de româncă în fața Dariei Snigur (124 WTA, jucătoare venită din calificări), antrenorul Patrick Mouratoglou a vorbit despre rezultatul de la Flushing Meadows.

Patrick Mouratoglou, dezamăgit după ce Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la US Open 2022
Tehnicianul francez cu origini grecești a afirmat că eliminarea prematură a sportivei noastre a reprezentat o dezamăgire, însă este încrezător că rezultatele Simonei vor fi din ce în ce mai bune.
„Din păcate, este sfârșitul sezonului nostru din SUA. S-a încheiat cu o mare dezamăgire, imediat după un rezultat grozav - titlul de la Toronto.
Orice s-ar întâmpla, bine sau rău, ceea ce contează întotdeauna cel mai mult este încrederea în acest proces și sentimentul profund de a face lucrurile potrivite pentru a ajunge acolo unde ne dorim.
Mulțumesc, Simona Halep, pentru că ai dat totul în fiecare zi. Este tot ce ar putea cere un antrenor. Multumesc echipă, Arnaud Restifo si Candice.
Mulțumesc tuturor fanilor și în special românilor pentru că au fost incredibil de susținători atât la victorie, cât și la înfrângere. Este timpul să ne pregătim pentru următoarele provocări” - Patrick Mouratoglou, pe Facebook.
De știut:
- Simona Halep, care a participat pentru a 12-a oară la Grand Slamul american, a fost eliminată pentru a patra oară în runda inaugurală.
- Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015.
- Pentru prezența în primul tur de la US Open 2022, Simona Halep va primi un cec în valoare de 80.000 de dolari și 10 puncte WTA.
- În turul doi al competiției de la Flushing Meadows, Daria Snigur va juca împotriva câștigătoarei partidei dintre poloneza Magdalena Frech (103 WTA) și canadianca Rebecca Marino (106 WTA).
- România are trei reprezentante calificate în turul doi de la US Open 2022: Sorana Cîrstea (vs Belinda Bencic), Irina Begu (vs Yue Yuan) și Gabriela Ruse (vs Coco Gauff).
Ce a făcut Simona Halep în istoria participărilor la US Open
2022 - primul tur - 2-6, 6-0, 4-6 vs Daria Snigur
2021 - turul patru - 3-6, 3-6 vs Elina Svitolina
2020 - nu a participat din cauza pandemiei de coronavirus
2019 - turul doi - 6-2, 3-6, (4)6-7 vs Taylor Townsend
2018 - primul tur - 2-6, 4-6 vs Kaia Kanepi
2017 - primul tur - 4-6, 6-4, 3-6 vs Maria Sharapova
2016 - sferturi - 2-6, 6-4, 3-6 vs Serena Williams
2015 - semifinale - 1-6, 3-6 vs Flavia Pennetta
2014 - turul trei - (6)6-7, 2-6 vs Mirjana Lucic-Baroni
2013 - turul patru - 2-6, (3)6-7 vs Flavia Pennetta
2012 - turul doi - 1-6, 1-6 vs Nadia Petrova
2011 - turul doi - 6-3, 2-6, 2-6 vs Carla Suarez Navarro
2010 - primul tur - 4-6, 6-4, 5-7 vs Jelena Jankovic.
US Open 2022 are loc în perioada 29 august - 11 septembrie, iar cele mai importante meciuri de la Flushing Meadows sunt transmise în format LiveText pe HotNews.ro.