US Open debutează luni, 29 august, în complexul de la Flushing Meadows. România va avea trei reprezentante în prima zi de concurs de pe tabloul de simplu: Simona Halep, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian.

US OpenFoto: Frank Franklin II / AP / Profimedia

EXCLUSIV Mats Wilander și șansele Simonei Halep de a câștiga US Open - Diferențele dintre Darren Cahill și Patrick Mouratoglou

Simona Halep, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian vor juca luni la US Open

Simona Halep, semifinalistă a ediției din 2015 și favorită 7, va juca împotriva sportivei Daria Snigur (124 WTA - Ucraina) în primul tur de la US Open.

Va fi al doilea meci de pe arena Louis Armstrong, după duelul dintre Andy Murray și Francisco Cerundolo (va începe la 18:00). Partida ar putea începe undeva în jurul orei 20:00 și va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport.

Jaqueline Cristian va reveni pe teren după ce o accidentare a ținut-o departe de tenis preț de luni bune. Sportiva noastră va juca în runda inaugurală de la US Open cu Anett Kontaveit, a doua favorită a întrecerii.

Locul 77 în ierarhia mondială, Jaqueline va da peste Anett, a doua jucătoare a lumii. Meciul va fi al patrulea de pe Terenul 17 și nu va începe mai devreme de ora 01:00 (ora României).

În fine, Gabriela Ruse (101 WTA) va da peste Daria Saville (fostă Gavrilova) în turul întâi. Va fi al treilea meci de pe Terenul 6, după un meci de simplu masculin și unul de simplu feminin. Partida ar putea începe undeva în jurul orei 22:00.

Clasamentul WTA: Simona Halep și locul ocupat înainte de startul US Open - Situația sportivelor din România