Serena Williams a anunțat la începutul lunii august că se va retrage din tenis după US Open 2022, iar acum a dezvăluit cât de greu i-a fost să facă publică această decizie.

Serena WilliamsFoto: Profimedia

Serena Williams și anunțul retragerii din tenis: „Lacrimile îmi curgeau pe față în timp ce scriam”

Americanca, de 23 de ori câștigătoare de Grand Slam, a făcut anunțul în prestigioasa revistă Vogue, susținând că vrea „să evolueze” în afara tenisului în perioada următoare.

„Da, nu a fost deloc ușor. Îmi amintesc că eram, în mod întâmplător, în Elveția și stăteam în hotel, la birou, doar scriam și ștergeam și scriam și mă gândeam și apoi plângeam și stăteam în fața calculatorului și lacrimile îmi curgeau pe față în timp ce scriam aceste cuvinte și mă întorceam la aceste amintiri.

Și a fost ca și cum, Doamne, a fost, a fost foarte greu. M-am gândit că dacă voi face asta, trebuie să o fac în numărul din septembrie al revistei Vogue, nu?” - Serena Williams la podcastul Archetypes, citată de Sportskeeda.

Ultimul Grand Slam al anului va avea loc în perioada 29 august - 11 septembrie, la New York. Campionii en-titre sunt Daniil Medvedev și Emma Răducanu.

Citește și:

Martina Navratilova și retragerea Serenei Williams: Dezamăgirea pe care o va avea câștigătoarea a 23 de Grand Slamuri

Serena Williams și retragerea din tenis: Cât a ajuns să coste un bilet la US Open 2022 pe piața neagră