​România a rămas fără reprezentante în turneul WTA 250 de la Cleveland, Irina Begu și Sorana Cîrstea fiind eliminate în faza optimilor.

Sorana CirsteaFoto: Adrian DENNIS / AFP / Profimedia

Locul 34 în ierarhia mondială, Irina a cedat împotriva ocupantei poziției 415 în lume, Sofia Kenin.

Câștigătoare de Grand Slam în 2020, la Australian Open, Sofia Kenin a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-3, 6-2. Disputa a durat o oră și 23 minute.

Într-o altă partidă a zilei, Sorana Cîrstea (38 WTA) a fost depășită de Magda Linette (67 WTA), scor 6-4, 6-2. Meciul a durat o oră și 23 de minute.

De știut:

Pentru parcursul de la Cleveland, Begu și Cîrstea vor primi câte 4100 de dolari și 30 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

WTA Cleveland, turneu de categorie 250

Turneul de la Cleveland face parte din categoria WTA 250, are loc în perioada 21-27 august pe hard, are premii totale în valoare de $251.750, iar principalele favorite sunt Barbora Krejcikova (1 - wild card), Martina Trevisan (2), Ekaterina Alexandrova (3).

În 2021 a avut loc prima ediție a întrecerii, una câștigată de Anett Kontaveit (se află în prezent pe locul 2 în ierarhia WTA).