Revenit pe teren după accidentarea abdominală care l-a forțat să se retragă înaintea semifinalei de la Wimbledon, Rafael Nadal a fost eliminat încă de la primul meci pe care l-a disputat la Mastersul de la Cincinnati (a fost acceptat direct în turul al doilea).

Rafael NadalFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi al Mastersului de la Cincinnati

Al doilea favorit al competiției, Nadal a cedat în fața lui Borna Coric (152 ATP), după două ore și 51 de minute de joc, scor 7-6(9), 4-6, 6-3.

Croatul, fost ocupant al locului 12 ATP (noiembrie 2018), a fost operat la umărul drept și a avut parte de o revenire dificilă în circuit. Pe 11 iulie 2022, Coric era învins la Challangerul de la Iași de Nicholas David Ionel, scor 6-4, 6-2.

„A fost foarte, foarte special. Nu am fost în circuit în ultimii doi ani, am fost accidentat. Nu am jucat pe o scenă mare. Așteptam cu nerăbdare să joc acest meci. Totul a fost un fel de nebunie, aș spune” - Borna Coric.

Grație acestei victorii, Borna îl conduce cu 3-2 pe Rafael Nadal în meciurile directe.

În turul următor al Mastersului de la Cincinnati, Borna Coric va juca împotriva lui Roberto Bautista Agut (favorit 15), după ce ibericul l-a învins în două seturi pe americanul Marcos Giron (54 ATP), scor 6-3, 6-3.

Cu doar un singur meci disputat pe hard înainte de US Open, Rafael Nadal va avea parte de o misiune foarte dificilă la ultimul Grand Slam al anului.

Rezumatul partidei dintre Rafael Nadal și Borna Coric