Simona Halep va evolua vineri seara în sferturile turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto în fața lui Coco Gauff.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Meciul dintre Simona Halep și Coco Gauff este primul de pe arena centrală și va avea loc de la ora 20:00 (ora României).

Partida din sferturi va fi LiveScore pe HotNews.ro și live pe Digisport 2.

Coco Gauff, lăudată de Simona Halep înaintea confruntării din sferturile WTA Toronto

Coco Gauff a fost lăudată de Simona Halep înainte de confruntarea directă din sferturile turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto. Fosta lideră mondială susține că Gauff este „super tânără și puternică”, având în față un adversar extrem de dificil.

„E o adversară foarte grea, e super tânără și puternică. Are un joc foarte solid, am mai întâlnit-o și mereu a fost greu.

E o provocare mare pentru mine să fiu în sferturi, aici, în Canada. Sunt încrezătoare, dar știu că va fi greu contra ei.

Mâine e o nouă zi și voi lupta pentru fiecare minge, așa cum am făcut-o și contra lui Jil. Cori e foarte tânără, de multe ori uităm asta. Pentru că joacă non-stop și câștigă non-stop. A crescut mult de tot din punct de vedere mental.

Țin minte că am întâlnit-o prima oară când avea 15 ani, la Wimbledon. De atunci, s-a dezvoltat enorm, atât ca jucătoare, cât și ca persoană. Simt că va fi o campioană de Grand Slam în viitorul apropiat.

Are toate atuurile să o facă și am simțit cât de mult își dorește. A progresat enorm, cu fiecare zi e mai bună" - Simona Halep, la conferința de presă de după victoria cu Teichmann.

Simona Halep - Cori Gauff 3-0

Halep și Gauff s-au mai întâlnit de trei ori, iar sportiva noastră s-a impus de fiecare dată.

2022, Madrid: 6-4, 6-4 pentru Halep

2022, Indian Wells: 6-3, 6-4 pentru Halep

2019, Wimbledon: 6-3, 6-3 pentru Halep.

De știut:

  • Prin calificarea în sferturi, Simona Halep și-a asigurat un premiu în valoare de 61.300 de dolari și 190 puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Halep a câștigat de două ori Rogers Cup (fosta denumire a competiției), în 2016 și 2018, dar la Montreal. În 2021, Simona Halep s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de Danielle Collins.

Traseul virtual al Simonei Halep la turneul de la Toronto

Turul I: 6-0, 6-2 vs Donna Vekic

Turul II: 6-4, 6-2 vs Shuai Zhang

Optimi: 6-2, 7-5 vs Jil Teichman

Sferturi: Cori Gauff

Semifinale: Jessica Pegula / Camila Giorgi / Yulia Putintseva

Finală: Iga Swiatek / Maria Sakkari / Belinda Bencic / Garbine Muguruza / Karolina Pliskova / Bianca Andreescu.