​Ana Bogdan a câștigat turneul BCR Iași Open, de categorie „WTA 125”, după ce a învins-o duminică pe Panna Udvardy (locul 93 mondial, a doua favorită).

Ana BogdanFoto: Foto Olimpik/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cap de serie nr. 3, Bogdan s-a impus după două ore și 20 de minute în fața sportivei din Ungaria, scor 6-2, 3-6, 6-1.

„Nici nu mai am cuvinte. Este cel mai emoționant meci din carieră. Nu știu dacă am mai trăit asemnea senzații pe terenul de tenis vreodată. Doar voi ați făcut posibil acest lucru și vreau să vă mulțumesc din suflet.

Aș vrea să mulțumesc surorii mele, a fost alături de mine toată săptămâna, a făcut totul pentru mine, am făcut tactici, pregătire. Îi mulțumesc lui Alex, fizioterapeutul meu, mulțumesc părinților mei care au urmărit finala cu sufletul la gură, mulțumesc Dan Cristea, tu ești cel care îmi împinge limitele.

Mulțumesc organizatorilor, voluntarilor, toți care au făcut parte din acest turneu. A fost un turneu de excepție și mă bucur din tot sufletul că am venit aici. A fost o săptămână minunată” - Ana Bogdan, la ceremonia de premiere.

Ana Bogdan, drumul până la titlul de la BCR Iași Open

Turul I: 6-0, 6-2 vs Oana Simion

Turul II: 6-1, 6-2 vs Anastasia Zakharova

Sferturi; 6-1, 6-2 vs Ekaterine Gorgodze

Semifinale: 7-6(5), 6-4 vs Darya Astakhova

Finala: 6-2, 3-6, 6-1 vs Panna Udvardy

De știut:

  • Titlul obținut la Iași este cel mai important dintre cele câștigate de Ana Bogdan, care mai are în palmares 14 titluri ITF.

  • Grație parcursului de la Iași, Ana va primi un cec în valoare de 15.000 de dolari și 160 de puncte WTA.
  • Începând de luni, Bogdan va ocupa locul 63 în clasamentul WTA (cea mai bună clasare din carieră este locul 59).
  • Ana Bogdan a ajuns săptămâna trecută până în finala turneului „WTA 250” de la Varșovia, unde a fost învinsă de Caroline Garcia, scor 6-4, 6-1.