Simona Halep a abandonat în timpul meciului din optimile turneului Citi Open, de categorie WTA 250. La scorul de 7-5, 2-0 pentru Anna Kalinskaya (după ce Halep a pierdut multe gameuri în care a condus chiar și cu 40-0), fosta lideră mondială a cerut un timeout și a hotărât că nu mai poate continua partida. Rămâne de văzut dacă retragerea a fost provocată de temperaturile ridicate de la Washington (34 de grade) sau dacă eleva lui Patrick Mouratoglou a avut alte probleme medicale.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

De știut:

  • Pentru prezența în optimile turneului WTA de la Washington, Simona Halep va primi 4.100 de dolari și 30 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Pentru un loc în semifinale, Kalinskaya se va duela cu învingătoarea partidei dintre Lin Zhu (China, 97 WTA) și Kaia Kanepi (Estonia, 37 WTA și favorită 6).

Simona Halep - Anna Kalinskaya 5-7, 0-2, în optimile turneului WTA de la Washington

După câteva momente, Halep hotărăște că nu mai poate continua partida și se retrage. Anna Kalinskaya merge în sferturi.

Simona stă cu fața în prosop, cere un timeout medical.

0-2 Simona pare că nu se simte bine pe teren, comite foarte multe erori, nu este deloc constantă. De această dată, a lovit cu rama. Game alb al rusoaicei.

0-1 Simona câștigă rapid primele puncte din setul secund. În unele momente, Anna demonstrează că poziția din clasament nu reflectă realitatea și găsește lovituri superbe. Simona trimite în banda fileului. Punct câștigat de Simona după o eroare a adversarei. Anna câștigă două puncte, Simona face o dublă și rusoaica face iar break.

5-7 Raliurile sunt intense, cu multe lovituri la limită. Serviciu bun al rusoaicei, cu mult efect. Simona trimite prea lung. Halep ratează cu reverul și rusoaica se impune în primul set.

5-6 Anna returnează în fileu. Schimburile sunt lungi, dar rusoaica este cea care comite mai multe erori acum. As Simona. Românca scapă racheta din mână. Kalinskaya mai salvează o minge de game. Simona caută linia laterală, dar trimite pe culoarul de dublu și se enervează. Pare să se repete scenariul din primul game - Anna câștiga patru puncte la rând. Simona trimite în fileu și își pierde serviciul după ce a condus cu 40-0.

5-5 Anna câștigă primul punct, îl controlează și pe al doilea, dar ratează inexplicabil. Rever extraordinar în lung de linie al Simonei (15-30). Prinsă prea avansată, Simona trimite în fileu.Dublă greșeală. Simona controlează raliul și egalează pe tabelă.

4-5 Simona se apără în ultimul moment, trimite o minge înaltă, iar Anna ratează execuția. Halep o pasează pe Anna, după ce s-a apărat foarte bine. Simona servește bine și rămâne în set.

3-5 Simona vine la fileu, acoperă bine mingea și punctează. Rever în cross superb al rusoaicei. Împinsă la limită, Simona se întinde, dar nu lovește corect. Serviciu bun al Annei. Kalinskaya atacă foarte bine și își face serviciul.

Anna cere un timeout medical pentru a primi îngrijiri la piciorul drept.

3-4 Simona își surprinde adversara și aceasta nu mai ajunge la timp la minge. As al Simonei. Urmat de o dublă greșeală. Anna caută reverul în cross, dar mingea se oprește în bandă. Kalinskaya returnează bine și salvează o minge de game. Anna este surprinsă de un serviciu secund cu mult kick și trimite afară.

2-4 Simona trece la ofensivă, vine la fileu și închide punctul cu un voleu. Punct superb câștigat de Simona: și-a scos adversara în exterior și a lovit în lung de linie. Încă o lovitură bună a Simonei, care este mult mai precisă în aceste momente. Lovitură scapă de sub control de Halep, rămân două mingi de break. Simona returnează în fileu pe serviciul secund al adversarei. Anna greșește până la urmă și românca recuperează din diferență.

1-4 Simona câștigă primele puncte din game după erori ale adversarei. Sportiva noastră punctează cu reverul. Game alb pentru Halep, care scapă de 0 de pe tabelă.

0-4 Serviciu excelent al Annei. Vine și o eroare cu reverul din partea rusoaicei. Prima dublă și în contul Annei. Erori de ambele părți (30-40). Simona ratează lovitura în cross (și mingea de break). Simona caută linia exterioară și ratează din nou ținta.

0-3 Retur prea lung al rusoaicei. Simona comite deja a treia dublă greșeală. Forehand superb al Annei. Halep nu se regăsește - patru duble în primele două gameuri de serviciu. Încă o eroare necaracteristică a Simonei și încă un break.

0-2 Simona își surprinde adversara cu un retur foarte lung, în corp. O eroare a rusoaicei (0-30). Serviciu bun spre exterior. Kalinskaya trimite afară - două mingi de rebreak. Rever câștigător al rusoaicei, mingea a căzut pe linie. Anna egalează după o eroare a Simonei. Chiar dacă a condus cu 40-15, Simona a pierdut și acest game.

0-1 Meciul începe cu Halep la serviciu. Simona câștigă primul punct cu o lovitură bună în lung de linie. Halep face pasul în teren și punctează cu forehandul. Kalinskaya este prinsă pe contre-pied. Anna profită pe un serviciu secund moale și returnează fulgerător. Reverul Simonei se oprește în bandă, Anna a stat bine în acest schimb. Scoasă mult în exterior, Simona ajunge târziu la o minge și Anna egalează la 40 (dupa ce a fost condusă cu 40-0). Simona încearcă să paseze cu forehandul, dar trimite în fileu. Rusoaica face break după o dublă greșeală a româncei.

Halep și Kalinskaya se află la încălzire. Meciul va începe în câteva minute.

Partida va fi arbitrată din scaun de Pablo Rodriguez.

Surpriză mare pe terenul pe care va începe meciul Simonei Halep: Daria Saville (fostă Gavrilova, 88 WTA) a eliminat-o pe Jessica Pegula (7 WTA, principală favorită), scor 7-5, 6-4.

Halep și Kalinskaya nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

​Cine este Anna Kalinskaya

Anna are 23 de ani, fiind născută pe 2 decembrie 1998. Are 1.75 metri și este o jucătoare de mâna dreaptă. A câștigat în total din tenis $1,594,783 și ocupă în acest moment locul 71 în ierarhia mondială (cel mai sus a fost pe 70).

Până acum, a adunat 223 de victorii în întreaga carieră și a înregistrat 136 de înfrângeri.

Este antrenată de Patricia Tarabini și are în palmares trei titluri la dublu: Praga 2019 (alături de Kuzmova), Portoroz 2021 (cu Mihalikova) și Sankt Petersburg 2022 (cu McNally).

H2: Citi Open 2022: Distribuția punctelor și a banilor

Turul I: $2.835 / 1 punct

Turul II: $4.100 / 30

Sferturi: $6.200 / 60

Semifinale: $11.000 / 110

Finalistă: $19.750 / 180

Câștigătoare: $33.200 / 280.

City Open de la Washington va avea loc în perioada 1-7 august. Turneul face parte din categoria WTA 250. Premiile totale sunt în valoare de $251.750.