Novak Djokovic figurează pe lista jucătorilor înscriși la US Open 2022, însă nu este vacccinat împotriva Covid-19 și nu știe încă dacă va putea intra în SUA. Cu toate acestea, sârbul le-a transmis fanilor săi că se antrenează ca şi cum i se va permite să participe la ultimul Grand Slam al anului.

Novak DjokovicFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Am vrut doar să vă spun cât de recunoscător sunt să văd atât de multe mesaje de susţinere şi de afecţiune din toată lumea, în aceste zile. Nu mă aşteptam şi de aceea este incredibil. Am vrut doar să vă spun MULŢUMESC.

Este un sentiment special faptul că oamenii sunt legaţi de cariera mea în tenis cu atâta afecţiune şi susţinere şi îşi doresc ca eu să concurez în continuare.

Mă pregătesc ca şi cum mi se va permite să concurez, în timp ce aştept veşti cu privire la şansele ca eu să plec în SUA”, a scris Djokovic pe Instagram, postând şi un filmuleţ cu el la antrenament.

Câștigător a 21 de Grand Slamuri, Djokovic nu și-a putut apăra anul acesta titlul la Australian Open, fiind expulzat din țara gazdă a competiției din cauza faptului că nu s-a vaccinat anti-Covid.

Novak Djokivic a câştigat US Open de trei ori: 2011, 2015 și 2018.

US Open 2022, al patrulea Grand Slam al anului, va avea loc între 29 august și 11 septembrie.

Citește și:

Participarea lui Novak Djokovic la US Open 2022, subiect de ceartă între senatorii americani

Sârbii fac totul pentru a-l trimite pe Novak Djokovic la US Open - Scrisoare adresată lui Joe Biden