​La trei zile după ce a cucerit titlul de Grand Slam cu numărul 21 din carieră (s-a impus pentru a șaptea oară la Wimbledon), Novak Djokovic a mers în Bosnia-Herțegovina pentru a inaugura terenuri de tenis într-un „parc arheologic”, al cărui manager susţine că găzduieşte o piramidă şi unde jucătorul sârb se întoarce adeseori.

Novak DjokovicFoto: Armin Durgut / AP - The Associated Press / Profimedia

După o primă vizită în 2020 la „Parcul Piramidei Bosniace a Soarelui”, pe care Djokovic îl descrisese drept „paradisul pe pământ”, s-a întors acolo de cel puţin patru ori, singur sau cu familia, întotdeauna primit foarte călduros de către proprietarul Semir Osmanagic, scrie lefigaro.fr.

Potrivit acestuia din urmă, un om de afaceri bosniac pasionat pentru civilizaţiile antice, ideea construirii unui centru regional de pregătire a apărut în timpul ultimei vizite a lui Djokovic din martie.

„Am convenit să construim două terenuri în parcul nostru pentru antrenamentul jucătorilor de top, unul în ciment şi celălalt pe zgură”, a anunţat recent Semir Osmanagic.

Pe tot parcursul zilei au fost organizate festivităţi şi turnee pentru inaugurarea acestor terenuri înconjurate de copaci, inclusiv mai multe meciuri demonstrative, inclusiv unul între Novak Djokovic şi croatul Ivan Dodig.

Exploratorul bosniac Semir Osmanagic susţine de douăzeci de ani că a descoperit nu una, ci mai multe piramide construite de o civilizaţie misterioasă lângă Visoko, scrie News.ro.

În plus, echipele sale curăţă de câţiva ani galerii subterane din apropierea „piramidei Soarelui” despre care se laudă cu efecte benefice pentru sănătatea vizitatorilor, al căror număr a crescut considerabil de când Djokovic a mers acolo.

Djokovic a explicat pentru AFP în 2020 că s-a simţit „regenerat” după o vizită la aceste galerii subterane.