Nick Kyrgios a fost amendat după finala Wimbledon 2022 pierdută, duminică, în fața lui Novak Djokovic. Australianul a cumulat mai multe penalizări pe parcursul celor două săptămâni la All England Club.

Nick KyrgiosFoto: Twitter - Wimbledon

După fix trei ore de joc, Djokovic a cucerit trofeul pe iarba londoneză, scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6(3) contra lui Kyrgios.

Nick Kyrgios, amendă de 3.000 de dolari după finala Wimbledon 2022

Nick Kyrgios a încheiat participarea la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, cu o amendă de 3.000 dolari, pentru „limbajul obscen” din finala câştigată de sârbul Novak Djokovic, transmite Agerpres.

Pe parcursul turneului pe iarbă londonez, din cauza ieşirilor sale la adresa publicului, arbitrilor şi chiar propriului anturaj, Kyrgios a cumulat amenzi în total de 17.000 dolari, dar calificarea în prima lui finală de Grand Slam i-a adus un premiu de 1,18 milioane euro.

Kyrgios a câștigat până acum din tenis nu mai puțin de 10,8 milioane euro.

Australianul a acces în finală beneficiind de retragerea, în semifinale, a spaniolului Rafael Nadal, care a acuzat o accidentare la abdomen.

Pe de altă parte, Novak Djokovic a cucerit duminică al 21-lea Grand Slam din carieră, după ce s-a impus pentru a șaptea oară la Wimbledon.