John McEnroe, câștigător a șapte Grand Slamuri de-a lungul carierei, consideră nedrept faptul că Elena Rybakina, campioana Wimbledon 2022 născută în Rusia, a primit permisiunea din partea organizatorilor să evolueze la All England Club.

Elena RybakinaFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Născută la Moscova, Rybakina a reprezentat Rusia până la 18 ani, dar a ales să joace pentru Kazahstan pentru că nu era susținută din punct de vedere financiar.

Sportiva cu origini rusești este noua campioană de la Wimbledon, a 17-a favorită de la All England Club câștigând trofeul după finala de sâmbătă cu Ons Jabeur (3-6, 6-2, 6-2).

John McEnroe consideră nedreaptă decizia de a-i permite Elenei Rybakina să evolueze la Wimbledon 2022

Deși Elena Rybakina a putut fără probleme să participe la All England Club, sportivii din Rusia și Belarus nu au putut lua parte la Wimbledon 2022 din cauza războiului început de Vladimit Putin în Ucraina.

Organizatorii Wimbledon au decis să le interzică participarea sportivilor din Rusia și Belarus ca parte a sancțiunilor pentru invadarea Ucrainei.

În aceste condiții, John McEnroe consideră că a-i permite Elenei Rybakina să joace este cât se poate de „ciudat”.

„Cred că este ciudat din cauza lucrurilor care s-au întâmplat.

Nu vreau să intru în chestiuni politice, dar este rusoaică, nu?

Este cam ciudat din cauza acestei situații în care nu le-a fost permis rușilor să joace" - John McEnroe.

Elena Rybakina, drumul până la titlul de la Wimbledon 2022

3-6, 6-2, 6-2 în finala cu Ons Jabeur / 1h 47 min

6-3, 6-3 cu Simona Halep / 1h 16 min

4-6, 6-2, 6-3 cu Ajla Tomljanovic / 1h 51 min

7-5, 6-3 cu Petra Martic / 1h 20 min

7-6(4) 7-5 cu Qinwen Zheng / 1h 50 min

6-4, 7-6(5) cu Bianca Andreescu / 1h 37 min

7-6(2), 7-5 cu CoCo Vandeweghe / 1h 39 min