Novak Djokovic s-a calificat cu mari emoții în semifinalele Wimbledon 2022. Sârbul a fost condus de Jannik Sinner cu 2-0 la seturi, dar a revenit senzațional grație „unei discuții motivaționale” cu el însuși.

Novak DjokovicFoto: Profimedia

Deși a început bine partida (a condus cu 3-0 și 4-2 în primul set), Novak Djokovic s-a văzut condus cu 7-5, 6-2 de Sinner, elevul lui Darren Cahill.

Fostul lider mondial s-a trezit din letargie în setul trei și a obținut calificarea în semifinalele Wimbledon 2022 după ce a câștigat următoarele seturi cu 6-3, 6-2, 6-2.

Novak Djokovic și discursul motivațional cu el însuși în sferturile Wimbledon 2022

După ce a pierdut primele două seturi în fața lui Sinner, Djokovic susține că a avut o discuție cu el însuși în care a încercat să găsească aspectele pozitive din jocul său.

„A fost o discuție motivațională cu mine însumi, un discurs motivațional pozitiv.

Oricât de abătut și negativ te-ai simți în acele momente și oricât de fals ți se pare, o astfel de discuție are efect și te încurajează.

Am încercat să găsesc lucrurile pozitive și corecte, am vrut să am o atitudine bună. Așa am făcut și după ce am pierdut primele două seturi în fața lui Tsitsipas, la Roland Garros, și a funcționat cu Sinner.

Nu merge întotdeauna, nu este o garanție, dar simțeam că trebuie să schimb ceva. Nu jucam bine, nu mă simțeam bine pe teren și eram dominat de Sinner.

Din fericire, Grand Slamurile sunt de cinci seturi, ceea ce mi-a dat o șansă că pot întoarce” - Novak Djokovic.

Pentru un loc în marea finală a Grand Slamului londonez, Novak Djokovic va juca împotriva britanicului Cameron Norrie (12 ATP, favorit 9).