Roberto Bautista Agut a părăsit turneul de la Wimbledon, ediția din 2022, fără să fie învins pe teren. A fost însă „eliminat” de la All England Club de o infectare cu Covid-19.

Roberto Bautista AgutFoto: AELTC / Shutterstock Editorial / Profimedia

Roberto Bautista Agut, „învins” de Covid-19 la Wimbledon 2022

Al 17-lea favorit la Londra, ibericul ar fi trebuit să-l întâlnească în turul al doilea pe columbianul Daniel Galan. A fost însă nevoit să declare forfait.

„Din păcate, i-am anunţat pe organizatorii de la Wimbledon cu privire la retragerea mea din competiţie. Ieri am început să nu mă simt foarte bine şi, după ce am făcut testul corespunzător, am fost depistat pozitiv la Covid-19.

Erau zile bune după accidentare şi, din fericire, simptomele nu sunt foarte grave, dar cred că este cea mai bună decizie” - Roberto Bautista Agut.

Ibericul se alătură listei favoriților care au devenit indisponibili după infectarea cu Covid-19, alături de Matteo Berrettini (finalist la ediția trecută a Wimbledonului) și Marin Cilic (finalist și el, dar în 2017).